Nici nu a început bine anul că marii retaileri de fashion se pregătesc deja de noi reduceri. Și, după cum ne-am obișnuit în ultimii ani, 15 ianuarie dă startul pentru toate magazinele, cele mai multe urmând să afișeze prețuri cu 40 – 50% mai mici, într-o primă fază, pentru ca, până la finele lunii, prețurile să fie tăiate cu 70 – 80%.
În general, aceste reduceri sunt stabilite în perioada 15 ianuarie -15 aprilie, condiţia fiind ca retailerii să notifice primăria cu privire la perioada de soldare şi la produsele de sezon la care vor aplica reducerile.
Modelul reducerilor ”masive” la îmbrăcăminte este aplicat de mai mulți ani și la noi, odată cu venirea în piață a marilor nume precum Zara, H&M, Reserved, Bershka, Stradivarius sau New Look, și funcționează foarte bine iarna, de la jumătatea lui ianuarie, și vara.
În această perioadă, pentru a scăpa de stocurile la colecțiile de toamnă – iarnă, magazinele se află într-o cursă de genul: ”Cine vinde mai mult?” și înregistrează volume mult peste limita unei luni obișnuite.
Bineînțeles, nu doar brandurile care și-au făcut un business la noi vor afișa reduceri mari luna aceasta, ci și brandurile românești. Mai mult, unele nume precum Nissa, brand aflat între cele mai cunoscute din România, are deja o campanie de reduceri de până la 50%, afișată pe propriul magazin online. Această campanie este valabilă până la data de 15 ianuarie.