Se răcește vremea în România

Se răcește vremea în România! Meteorologii au informat că, duminică, în intervalul orar 8:00 – 20:00, ploile se vor extinde pe aproape întreg teritoriul țării, iar în anumite zone din sud acestea vor fi însoțite de descărcări electrice.

Pe alocuri, se vor înregistra vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte sau prin acumulare, cantitățile de apă vor varia între 25 și 40 l/mp, iar local vor depăși 50 l/mp. Vântul va sufla cu intensificări, atingând viteze de 45-65 km/h, iar în Moldova și estul Munteniei rafalele vor depăși temporar 70 km/h, potrivit ANM.

Vremea se va răci semnificativ pe întreg teritoriul țării.

Pentru nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Transilvaniei, duminică este activ un Cod portocaliu, care avertizează asupra ploilor torențiale și abundente. În intervale scurte sau prin acumulare, se așteaptă cantități de apă de 50-70 l/mp, cu valori izolate de peste 80 l/mp.

cod galben, ANM, 29 sept
SURSA FOTO: ANM

Cod galben în cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei și Transilvania

De duminică seară până luni dimineață, va fi în vigoare un Cod galben în cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei și local în Transilvania. Vor fi averse, iar cantitățile de apă vor atinge 25-40 l/mp în perioade scurte sau prin acumulare. Vântul va sufla cu intensificări, rafalele ajungând la 45-65 km/h.

La munte, în special la altitudini de peste 1.700 m și predominant în Carpații Orientali, sunt așteptate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Tot de duminică seară, Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Transilvaniei vor intra sub Cod portocaliu, fiind prognozate ploi torențiale și abundente. În perioade scurte sau prin acumulare, se vor înregistra 40-60 l/mp, iar local peste 70 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale de 70-85 km/h.

cod portocaliu ANM, 29 sept
SURSA FOTO: ANM

Va intra în vigoare codul portocaliu emis de hidrologi

De asemenea, la ora 10:00, va intra în vigoare un Cod portocaliu emis de hidrologi pentru râurile din bazinele hidrografice Mureș, Olt, Vedea, Argeș, Ialomița, Prahova și Buzău. Începând de duminică seară, Codul portocaliu va fi extins și pentru râurile din bazinele Bahlui, Bârlad, Prut, Siret și cele din Dobrogea.

Râuri din bazinele Vișeu, Iza, Lăpuș, Someș, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Crișul Alb, Arieș, Bega și Timiș, precum și anumite sectoare din Transilvania, Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea, se află sub avertizare Cod galben.