Directorul general al grupului austriac OMV, Alfred Stern, a anunțat vineri că nu există niciun plan cu privire la vânzarea diviziei din România, Petrom. Acesta a venit cu un răspuns la speculaţiile apărute recent în presa austriacă. Mai mult, acesta nu a dorit să comenteze zvonurile cu privire la o posibilă vânzare a participaţiei deţinute de OMV la proiectul de gaze Neptun din Marea Neagră. Reacția vine după ce partenerul american ExxonMobil şi-a vândut participaţia la acest proiect către Romgaz.
OMV cere o modificare a Legii Offshore din România
ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Vineri, Alfred Stern a amintit că grupul din Austria aşteaptă o modificare a Legii Offshore din partea Guvernului român înainte de lua decizia finală privind investiţiile în proiectul Neptun.
Romgaz a anunţat marți că a finalizat negocierile exclusive şi a ajuns la un acord cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd, privind termenii şi condiţiile aferente achiziţiei participaţiei în proiectul Neptun Deep, iar tranzacţia ar putea fi finalizată în primul trimestru din 2022. OMV este cea mai mare companie industrială listată din Austria și deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.
Profit net cu 103% mai mare față de anul trecut
Grupul OMV Petrom a raportat în primele nouă luni un profit net de 1,68 miliarde de lei, cu 103% mai mare faţă de cel consemnat în perioada similară a anului trecut, şi venituri din vânzări de 17,05 miliarde de lei, în creştere cu 13%, în condiţiile în care cererea pentru produse energetice a fost, în general, peste nivelurile pre-COVID, în România, potrivit raportului remis vineri Bursei de Valori Bucureşti.
Rezultatul din exploatare CCA s-a situat la 2,8 miliarde de lei, cu 56% mai mare decât în perioada ianuarie – septembrie 2020, dar sub nivelul de dinainte de criză.
De asemenea, valoarea investiţiilor este în scădere, cu 23%, ajungând la 1,8 miliarde lei. În schimb, contribuţia la bugetul de stat s-a situat la 9 luni la 8,7 miliarde lei, cu 20% mai mare faţă de anul trecut.