Indicii americani au înregistrat scăderi de 3-4%, accentuând picajul de la finele săptămânii trecute. "Economia mondială intră într-o nouă criză", spune investitorul elveţian Marc Faber.
Bursele din Asia şi America îşi predau o ştefeta în scăderi în ceea ce ar putea fi anticiparea unui nou val al crizei economice începută în anul 2007. Indicii principali de la New York au scăzut şi ieri puternic faţă de referinţele de vineri când s-a consemnat, de asemenea, o şedinţă cu un declin comparabil, cel mai puternic din anul 2011 încoace. Este impulsul negativ care s-a transmis şi pe piaţa asiatică unde noaptea trecută indicele Nikkei 225 al Bursei de la Tokyo a căzut cu 4,61%, cel de la Hong Kong cu 5,17%, iar cel al Bursei de la Shanghai cu 8,49%, conform terminalului Bloomberg.
Amplitudinea scăderilor asiatice părea a transmite faptul că nu este vorba numai de o ajustare a scăderilor în raport cu ultima şedinţă a americanilor, ci că tendinţa de depreciere ar putea continua. Şi a continuat cu putere! Indicele S&P500 a scăzut cu 3,94%, până la nivelul de 1.893,21 puncte potrivit portalului Yahoo Finance.
"Pieţele în sânge", titrează Reuters, amintind că tot astăzi preţul petrolului de tip West Texas a spart nivelul psihologic de 40 dolari pe baril, iar ţiţeiul brent a coborât pentru sub reperul de 45 dolari pe baril pentru prima dată din anul 2009 încoace. Sunt semnalele de alarmă trase peste tot în lume de pieţele bursiere. Indicii europeni s-au tranzacţionat, de asemenea, cu 4-5% sub nivelurile de referinţă în cea mai mare parte a zilei. "Este o panică antrenată de ştirile macro din China", explică Didier Duret, chief investment officer at ABN Amro.
De şase ani investitorii nu au mai fost aşa speriaţi
Cât de mare este frica în pieţe? Uriaşă ne răspunde aşa-numitul "indice al fricii" VIX care măsoară volatilitatea Bursei americane în funcţie de cotarea din piaţa opţiunilor. Acesta a depăşit nivelul de 50 de puncte ieri pentru prima dată de la criza care a condus la căderea băncii americane de investiţii Lehman Brothers, iar la miezul nopţii se stabilizase la reperul de 40 de puncte, ceea ce reprezintă însă un avans de 45% faţă de nivelurile de vineri. Este cea mai mare oscilaţie a indicelui VIX consemnată vreodată. "Volatilitatea vlatilităţii n-a fost nicicând mai ridicată", punctează Zero Hedge. Portalul financiar mai atenţionează asupra oscilaţiei de 4.500 de puncte a indicelui Dow Jones Average Industrial într-o singură zi: "Nu este normal!" Este un tablou de pesimism în care ea mai mare bancă a Germaniei, deutsche Bank înşiră zece motive pentru care piaţa ar trebui să coboare şi în lunile următoare.
Mai este loc de scădere
Cât de jos se pot duce acţiunile? "Mult mai jos", răspunde Mohamed El-Erian, consultant-şef pe probleme economice la grupul Allianz, într-o intervenţie pentru CNBC. Doar aşa acţiunile pot găsi cumpărători noi, îşi explică proiecţia fostul şef executiv al PIMCO, firma care administra fondurile cu cele mai mari expuneri pe pieţele de obligaţiuni din lume. Preţurile scad după ce "se umflaseră dincolo de valorile de evaluare fundamentală în urma intervenţiei băncilor centrale", mai spune El-Erian. Explicaţia sa pentru actualul picaj: pe termen scurt, faptul că băncile centrale nu au putut interveni pentru a scurtcircuita contagiunea crizei asiatice, iar pe termen lung este absenţa creşterii economice la nivel mondial.
Poate pica bursa americană cu 20% aşa cum sună unele proiecţii?, a fost întrebat la Bloomberg TV Russ Kosterich, chief investment officer la BlackRock, compania cu cele mai mari fonduri în administrare din lume. Este posibil – răspunde el – însă aceasta înseamnă ca investitorii chiar să considere că probleme Chinei sunt suficient de mari pentru a trage întreaga economie globală în recesiune.
Atenţie la nivelul de 15.550 pe Dow Jones!
Scenariul de bază este doar pentru o corecţie de trei luni a Bursei americane pentru Martin Armstrong, unul dintre cei mai buni analişti din lume în ceea ce priveşte ciclurile de sentiment. Totuşi el este atent la nivelul de 15.550 puncte pe indicele Dow Jones, cu numai 2% sub nivelul închiderii de ieri de 15.871,35 puncte. Dacă acesta ar fi spart, atunci ar însemna că trendul de scădere ar putea fi mai amplu decât se aşteaptă el, mai menţionează articolul de pe portalul Armstrong Economics.
Sfârşitul lumii aşa cum o ştim
Viziunile moderate despre amplitudinea scăderilor sunt secondate de mesaje mai radicale. Ray Dalio, cel care la Bridgewater Associates are în administrare peste 120 miliarde dolari, a declarat pentru Financial Times că asistăm la sfârşitul marelui superciclu de expansiune a datoriilor care a favorizat aprecierea activelor de risc în ultimele zeci de ani. Este motivul pentru care el nici nu se mai gândeşte la ridicarea de dobândă, ci chiar la o nouă etapă, cea de-a patra de relaxare monetară din partea băncii centrale a SUA.
Clar negativ este Marc Faber, investitorul elveţian rezident în Thailanda. "Nu cred că economia globală se însănătoşeşte. Cred că economia se îndreaptă către criză încă o dată", a declarat acesta într-un interviu de peste jumătate de oră pentru portalul Peak Prosperity. Argumentul său: spargerea balonului creditului şi şocul din China. În ceea ce priveşte prima putere asiatică, Faber este foarte clar: vânzările de maşini, de obiecte de lux nu numai că au încetinit; s-au lovit de un zid de cărămidă. După recordul mondial atins de China, a cărei economii a crescut cu 50% în ultimii cinci ani, este normal să vină şi reculul. "Înainte de orice balon speculativ, avem o expansiune uriaşă a creditului", aminteşte Faber de anii 1997-2000 şi 2003-2007. De data aceasta nu este diferit şi vom avea o criză de proporţii epice, a mai spus Faber, al cărui newsletter Gloom, Boom & Doom Report a devenit foarte popular după ce a anticipat şocul financiar care a condus la căderea băncii americane de investiţii Lehman Brothers în anul 2008.