Bank of America a dat publicității marți un sondaj potrivit căruia 38% dintre investitorii chestionați se așteaptă la o recesiune anul viitor. În august procentul celor care credeau acest lucru era de 34%. Valoarea este cea mai ridicată din octombrie 2011.
Sondajul a fost realizat pe 235 de manageri de fonduri cu active de 683 miliarde de dolari. Conform aceluiași sondaj, investitorii consideră că stimulentul fiscal german are cel mai ridicat potențial al activelor de risc în următoarele șase luni.
Riscul de recesiune globală este la cel mai ridicat nivel din august 2009 potrivit sondajului administratorilor de fonduri. Principalele cauze sunt încetinirea creșterii economice, a comerțului dar și incertitudinea politică, scrie adevărul.ro.