Vine frigul! ANM a anunțat exact cum va fi vremea. Prognoza meteo

Sursa: Dreamstime

Prognoza emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) arată că se va răci accentuat în Capitală. Totodată, pe parcursul zilelor de luni şi marţi valorile maxime vor fi în scădere iar temporar va ploua.

Vremea se strică la început de săptămână! ANM: Temperaturile scad accentuat

Începând de luni după-amiaza, de la ora 16:00, şi până marţi, la ora 20:00, cerul va fi mai mult noros. Fenomenul se va accentua pe parcursul zilei de marţi, 9 noiembrie, când va ploua temporar, conform informațiilor transmise de meteoromania.ro

De asemenea, vântul va sufla slab şi moderat, trecător, cu uşoare intensificări. Rafalele vor atinge valori de 35 – 40 km/h. Minima nopţii de luni spre marţi va fi de 7 – 8 grade, în timp ce temperatura maximă a zilei de marţi se va situa în jurul valorii de 9 grade.

ANM a emis o informare de ploi şi intensificări ale vântului

ANM a emis, luni, o informare de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă la nivelul întregii ţări, până marţi seara. Astfel, temporar va ploua, în general moderat cantitativ în sudul Transilvaniei, nordul Olteniei şi al Munteniei, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 l/mp şi, izolat, 25 – 35 l/mp.

Din a doua parte a nopţii de luni spre marţi, 8-9 noiembrie, la munte, în special la altitudini de peste 1.400 de metri, va ninge şi îndeosebi în Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali local se va depune strat de zăpadă.

În a doua parte a zilei de marţi, 9 noiembrie, vântul se va intensifica pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde vor fi rafale de peste 60 – 70 km/h, iar zăpada va fi spulberată.

Avertismentul lansat anterior de ANM

Anterior, ANM a anunțat că un val de frig lovește România în următoarele zile. Potrivit prognozei meteo emise de meteorologi pentru intervalul 8 noiembrie – 5 decembrie, după valul de aer cald din țara noastră, în următoarele patru săptămâni temperaturile vor scădea în mai toate regiunile. Totodată, sursa citată anunță că frigul se va intensifica și mai mult în a doua parte a intervalului și vor apărea și precipitații sub formă de ploaie.

Astfel, conform prognozei meteorologice, de luni, 8 noiembrie, scăderea temperaturilor continuă, însă de marți vine adevăratul frig. Meteorologii anunță valori termice cu valori situate între 7-11-12 grade în partea de vest-sud-vest-sud a țării și chiar 8-9-10 grade în București, potrivit directorului ANM, Elena Mateescu.

La polul opus, temperaturile minime vor cu minus. Potrivit ANM, și minimele vor fi foarte coborâte, astfel încât în depresiunile din estul Transilvaniei sunt posibile temperaturi de minus 7, minus 8 grade.