Vine frigul în România! De când se răceşte brusc vremea în toată ţara? Prognoza meteo ANM

meteo

SURSA FOTO: Dreamstime

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat, luni, prognoza meteo pentru perioada 24 octombrie - 6 noiembrie. Iată cum va fi vremea în România în următoarele două săptămâni.

Vremea se răceşte în România după data de 2 noiembrie. Iată toate informaţiile actualizate de la meteorologii ANM.

Prognoza meteo ANM 24 octombrie – 6 noiembrie

În Muntenia, între 24 octombrie și 6 noiembrie, va fi cald. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade…20 grade, exceptând perioada cuprinsă între 24 octombrie și 27 octombrie, când va fi deosebit de cald afară, mediile valorilor diurne vor fi cuprinse între 22 grade…26 grade.

Temperaturile nocturne vor fi cuprinse, în general, între 4 grade…7 grade, dar între 25 octombrie și 28 octombrie, temperaturile nocture vor fi cuprinse între 8 grade…12 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar, trecător, posibil să apară ploi slabe însă doar la începutul lunii noiembrie.

Cum va fi vremea în Oltenia în zilele următoare?

În Oltenia, între 24 octombrie și 6 noiembrie, va fi cald afară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade…20 grade, însă între 24 octombrie și 27 octombrie va fi extrem de caldă afară pentru această perioadă din an, mediile valorilor diurne situându-se între 22 grade…25 grade. Între 24 octombrie și 28 octombrie, temperaturile nocturne vor fi cuprinse între 8 grade…12 grade, după aceea vor scădea la 4 grade…7 grade.

În Oltenia, regimul pluviometric va fi deficitar, trecător ploi slabe vor fi doar pe 26 octombrie și la începutul lunii noiembrie.

Maximele vor ajunge până la 20 de grade Celsius în Transilvania

În Transilvania, până la finalul lunii octombrie, vremea va fi caldă, maximele fiind cuprinse între 18 grade…20 grade, cele mai ridicate temperaturi vor fi pe 24 octombrie și pe 25 octombrie. La începutul lunii noiembrie, temperaturile vor fi cuprinse între 12 grade…16 grade și este posibil să fie mai mici între 2 noiembrie și 4 noiembrie.

În următoarele două săptămâni, temperaturile nocturne se vor situa între 2 grade…5 grade, însă între 25 octombrie și 27 octombrie vor fi între 6 grade…10 grade. Local, ploi slabe se vor semnala în zilele de 25 octombrie și 26 octombrie, dar pe arii restrânse cu o probabilitate mai mare pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

În Moldova, temperaturile nocturne scad până la 4 grade Celsius

În Moldova, în această săptămână, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit. Maximele vor fi cuprinse între 18 grade…20 grade, iar pe 25 octombrie, maximele vor ajunge până la 22 grade.

Săptămâna viitoare, valorile termice diurne vor fi ușor peste normalul acestei perioade din an. Maximele vor fi cuprinse între 12 grade…15 grade, însă ar putea scădea între 2 noiembrie și 4 noiembrie. Temperaturile nocturne vor fi cuprinde între 4 grade…6 grade, însă între 25 octombrie și 26 octombrie vor fi cuprinse între 9 grade…11 grade. Local și temporar va ploua slab cantitativ pe 25 octombrie și pe 26 octombrie, dar pe arii restrânse.

În Dobrogea, vor fi ploi slabe

În Dobrogea, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade…18 grade, exceptând perioada 24 octombrie – 27 octombrie, când în partea continentală a regiunii vremea va fi chiar deosebit de caldă, mediile valorilor diurne urmând a se situa între 20 grade…24 de grade. O posibilă răcire a vremii ar putea să se producă între 2 noiembrie-4 noiembrie.

Temperaturile nocturne vor fi între 7 grade…9 grade, exceptând nopțile dintre 24 octombrie-27 octombrie, când vor fi între 10…14 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar, trecător ploi slabe vor fi posibile doar în data de 26 octombrie, potrivit ANM.

Vremea la munte

Valorile termice diurne se vor situa peste normalul perioadei, mai ales în prima sâptâmână și la începutul celei de-a doua, când va fi mult mai cald decât în mod obișnuit cu o medie a maximelor cuprinsă între 10 și 14 grade. Ulterior, după data de 2 noiembrie este posibilă o răcire, media urmând să scadă spre 6…8 grade.

Temperaturile nocturne vor fi în general constante și se vor situa în medie între 0 și 4 grade, exceptând nopțile din 25 și 26 octombrie, când vor fi mai ridicate la medii de 6…8 grade. Local și temporar va ploua în general slab cantitativ în zilele de 25 și 26 octombrie, dar pe arii restrânse și în cea de-a doua săptâmână.