Vine gerul în România! Se schimbă vremea. Meteorologii ANM au anunțat că frigul va pune stăpânire pe toată țara. Cum va fi vremea?
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis vineri prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Astfel, ANM a oferit informații cu privire la temperaturile și precipitațiile așteptate în perioada Crăciunului și Revelionului.
Vine gerul în România! Prognoza meteo România, 4 – 11 Decembrie
În această perioadă, temperaturile vor fi mai joase față de cele specifice pentru perioada respectivă a anului. Temperaturile acestea se vor resimți la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi, în partea de sud-est, ușor excedentar. În restul țării, acesta va fi aproape de cel normal pentru această perioadă.
Prognoza meteo România, 11 – 18 Decembrie
Meteorologii spun, pentru acest interval, că temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale. Temperaturile acestea se vor resimți în cea mai mare parte a țării.
În ceea ce privește cantitățile de precipitații, acestea vor fi ușor excedentare în partea de est și ed sud-est. În restul țării, regimul pluviometric va fi normal pentru acest interval.
Prognoza meteo România, 18 – 25 decembrie
De Crăciun, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului. În regiunile extracarpatice, temperatura medie ar putea fi puțin mai coborâtă.
Meteorologii mai spun că regimul pluviometric va fi fi ușor deficitar în regiunile intracarpatice. În restul teritoriului, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza meteo România, 25 decembrie 2023 – 1 ianuarie 2024
La finalul anului 2023 și începutul anului 2024, temperatura medie a fi ușor peste cea specifică pentru acest interval. Temperaturile vor fi resimțite pe tot teritoriul țării.
Nu în ultimul rând, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Totuși, există posibilitatea ca ele să fie ușor excedentare în partea de vest și nord-vest.
Potrivit acestei prognoze, în săptămâna Crăciunului se anunță o ușoară scădere a temperaturilor în regiunile extracarpatice, iar în ultima săptămână a anului 2023, vremea va deveni mai caldă pe întreg teritoriul țării.
Regimurile pluviometrice par să varieze, cu excedente ușoare în unele regiuni și deficite în altele.
Vreme mai rece în decembrie
Potrivit directorului Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), începând cu data de 3 decembrie, România va intra din nou într-un proces de răcire semnificativă.
Temperaturile vor scădea considerabil, de la maxime cuprinse între 8 și 18 grade Celsius, în prima zi a lunii decembrie, la un interval de 0-8 grade Celsius din 3 decembrie.
Minimele termice vor deveni preponderent negative, cu cele mai scăzute valori de până la -11 grade Celsius în zonele depresionare, până la cel mult 3-4 grade Celsius în zona litoralului.
Inclusiv în Capitală, se așteaptă minime de la -1 grad până la cel mult 1 grad Celsius.