Potrivit datelor ANM, joi, 15 octombrie, vremea se va încălzi uşor faţă de intervalul precedent. Cerul va fi variabil, dar din orele serii şi pe parcursul nopţii nebulozitatea se va accentua treptat în jumătatea de vest a teritoriului. Va ploua în general moderat cantitativ (izolat peste 15…20 l/mp) în Banat, Crişana şi Maramureş şi pe spaţii mici şi slab în vestul Olteniei şi al Transivaniei. Vântul va avea unele intensificări la munte, în special pe creste, dar izolat şi cu viteze mai mici şi în Banat şi în nord-estul Moldovei.
În ceea ce privește temperaturile maxime, acestea se vor încadra între 16 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime se vor situa în general, între 5 şi 15 grade. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în sud şi est va fi ceaţă.
Totodată, meteorologii anunţă în Bucureşti vreme frumoasă. Se va încălzi uşor, astfel că temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Vineri, se simte o schimbare. În vestul şi în nordul ţării, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă din an, iar în rest vremea va fi caldă pentru mijlocul lunii octombrie; maximele vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade, uşor mai ridicate în Muntenia şi în Dobrogea, iar minimele în general între 7 şi 16 grade. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de nord-vest şi va ploua pe arii extinse în Maramureş, Transilvania şi în zonele montane şi submontane şi local în Crişana, Oltenia şi nordul Moldovei.
În restul țării cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi locale seara şi noaptea. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi, cu probabilitatea mai mare în sud-est, se vor semnala descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat,cu uşoare intensificări ziua în zona montană înaltă. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
În Capitală, pe de altă parte, potrivit datelor ANM, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la mijlocul lunii octombrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea când vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Vine frigul de sâmbătă
Sâmbătă, însă, totul se schimbă radical. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) anunţă ploi puternice în majoritatea regiunilor, precipitaţii mixte la munte şi maxime care nu vor depăşi 20 de grade în sudul ţării, începând cu acest weekend.
De asemenea, tot de sâmbătă, valorile termice, în scădere în toată ţara, vor caracteriza o vreme rece pentru această dată în vest, în nord şi în centru şi se vor situa în jurul celor normale în rest .Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 şi 20 de grade, iar cele minime între 4 şi 12 grade. În regiunile nordice şi centrale, precum şi în zonele de deal şi de munte vor fi înnorări şi pe arii extinse va ploua. În zona montană, la altitudini mari, vor fi precipitaţii mixte.
În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros, iar ploile se vor semnala pe alocuri, ziua mai ales în sud-est, unde vor fi posibile şi descărcări electrice, apoi şi în regiunile vestice. Vântul va sufla slab şi moderat. Izolat va fi ceaţă.
Şi în Capitală vine frigul, astfel că maxima va fi de 20…21 de grade, iar minima de 8…9 grade. Cerul va avea înnorări în special în prima parte a zilei când temporar va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.