Administrația Națională de Meteorologie atrage atenția printr-o informare meteorologică asupra faptului că temperaturile vor înregistra în weekend o scădere abruptă, ajungând la valori specifice mai degrabă sezonului de iarnă.
Administrația Națională de Meteorologie – ANM a emis vineri o informare meteorologică privind intensificări ale vântului și răcirea accentuată a vremii, acompaniată de precipitații mixte.
Trebuie menționat faptul că în estul Transilvaniei minimele vor coborî sub limita gerului. Astfel, alerta este valabilă începând de sâmbătă, 14 martie, de la ora 18:00 și până luni, 16 martie, la ora 10:00.
În intervalul menționat, vântul va avea intensificări temporare la munte, în sudul Moldovei și al Banatului, în Dobrogea, Muntenia și în cea mai mare parte a Olteniei, cu viteze la rafală de 50…70 km/h, conform informării ANM.
Temperatura scade brusc
În noaptea de sâmbătă spre duminică (14/15 martie) și în prima parte a zilei de duminică, aria precipitațiilor va cuprinde regiunile sudice și sud-vestice.
Vor fi ploi, care se vor transforma local în lapoviță și ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 10…15 l/mp.
Valorile termice vor fi în scădere accentuată, iar vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit la această dată.
În noaptea de duminică spre luni (15/16 martie) se vor înregistra temperaturi predominant negative şi se va produce brumă, iar în estul Transilvaniei minimele vor coborî sub limita gerului, mai precizează ANM.
Începe să ningă
Regimul termic se va schimba radical în zona Bucureştiului începând din seara zilei de sâmbătă, când cerul va deveni noros, vântul se va intensifica şi îşi vor face apariţia precipitaţiile mixte, se arată în prognoza specială publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit estimărilor, în intervalul 14 martie, ora 18:00 – 15 martie, ora 8:00, cerul va fi noros şi temporar vor fi precipitaţii, iar vântul se va intensifica treptat, îndeosebi din a doua parte a nopţii, când la rafală se vor înregistra viteze de 45 – 50 km/h.
De asemenea, ploile ce se vor semnala spre dimineaţă ar putea să se transforme în lapoviţă şi ninsoare, iar temperatura minimă va fi cuprinsă între 3 şi 4 grade Celsius.
Totodată, în intervalul 15 martie, ora 8:00 – 16 martie, ora 10:00, vremea se va răci accentuat, astfel că temperatura maximă va fi de 6 – 7 grade, iar cea minimă între -4 şi -2 grade Celsius.
Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a intervalului, iar dimineaţa se menţine probabilitatea de precipitaţii mixte. Ziua, temporar vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 45- 55 km/h, amplificând senzaţia de rece, după care va slăbi treptat în intensitate.