Avertisment pentru românii care stau la bloc. Anunțul a sosit în contextul în care aproape 400 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic. Totuși, numărul real al imobilelor periculoase ar fi și mai mare.
Mulți români care stau la bloc au parte de un nou avertisment
Paul Mihai Ioan, dr. inginer specialist în construcție, a explicat că Bucureștiul a devenit vulnerabil. Situația este complicată de faptul că orașul se află într-o zonă cu activitate seismică însemnată.
Potrivit specialistului, pot exista colapsuri „destul de puternice și totale” la clădirile care nu sunt îngrijite au și o vechime foarte mare.
„Toate clădirile acestea care nu sunt îngrijite au și o vechime foarte mare. Clădirile unde ne găsim aici o vechime de peste 100 de ani, la care poate s-a făcut doar fațada, cum este clădirea de acolo, care este crăpată toată și nu are continuitate materialul.
Sigur, aici vom avea colapsuri destul de puternice și totale poate”, a explicat Paul Mihai Ioan, conform Antena 3.
La rândul lor, clădirile aparent solide ar putea trece printr-un colaps total dacă au fost modificate ilegal. Construcția ar putea avea de suferit chiar dacă mișcarea seismică este mai mare decât cea din ’77.
„La toate construcțiile acestea vechi este faptul că au avut foarte mulți proprietari în timp și fiecare a vrut să adapteze construcția la cerințele lui.
Şi atunci a mai dat o ușă, a mai dărâmat un perete și la mișcare seismică chiar mai mică decât din ’77 construcția aceea va avea de suferit”, a completat specialistul.
Blocurile construite înainte de cutremurul din 1977 sunt mai vulnerabile
De asemenea, blocurile construite înainte de cutremurul din 1977 sunt mai vulnerabile. La rândul lor, clădirile noi pot fi periculoase dacă nu au fost respectate normele în construcții.
Potrivit sursei menționate, un cutremur de 7 grade ar lua peste 6.000 de vieți. Totodată, 16.000 de persoane ar putea fi rănite.
A avut loc un nou cutremur în România, joi dimineața
În altă ordine de idei, a avut loc recent un cutremur în România. Este vorba despre un seism care a fost înregistrat în Transilvania, în Hunedoara, joi dimineața. Datele au fost publicate de Institutul Național pentru Fizica Pământului.
Potrivit specialistului, cutremurul a avut loc la ora 3:05 și s-a resimțit la o adâncime de 3 km.
Acest seism a avut epicentrul în apropierea următoarelor orașe: la 39 km NV de Târgu Jiu, la 45 km S de Hunedoara, la 60 km S de Deva, la 84 km N de Drobeta-Turnu Severin, la 88 km E de Reșița și la 91 km SV de Alba Iulia.