Vine marele cutremur în România?! Gheorghe Mărmureanu a făcut anunțul

România, cutremur, cutremur major

SURSA FOTO: Dreamstime

Vine marele cutremur? După două cutremure produse sâmbătă în România, ambele în Zona Seismică Vrancea, există motive de îngrijorare privind un cutremur major? Seismologul Gheorghe Mărmureanu a venit cu explicații privind situația din Vrancea, dar și din Oltenia.

Vine marele cutremur în România?

Sâmbătă, 16 septembrie 2023, s-au produs două cutremure de mică intensitate în România. Ambele au avut loc în Zona Seismică Vrancea. Primul cutremur, din Vrancea, a avut o magnitudine mică și a fost urmat de un seism cu magnitudinea de 4,2 în județul Buzău. Din această cauză a apărut și îngrijorarea privind un cutremur major.

Potrivit sursei citate, primul seism s-a produs la 57 km NV de Buzau, 58 km SE de Sfântu-Gheorghe, 61 km E de Brasov, 64 km V de Focsani, 73 km NE de Ploiesti.

„În ziua de 16.09.2023, 06:56:14 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.1, la adâncimea de 105.1 km. Cutremurul s-a produs la 53km V de Focsani, 57km E de Sfântu-Gheorghe, 70km E de Brasov, 71km N de Buzau, 96km S de Bacau, 96km NE de Ploiesti”, a transmis INFP.

Cel de-al doilea cutremur, cu magnitudinea 4,2, s-a produs tot sâmbătă în județul Buzău, potrivit INFP.

„În ziua de 16.09.2023, 09:16:01 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.2, la adâncimea de 130.7 km”, a transmis sursa citată.

Tot în Vrancea, joi, a mai avut loc un cutremur de 3 grade. Potrivit INFP, seismul a fost raportat la ora 20:55. Cutremurul s-a produs la adâncimea de 81.6 km

Ce spun seismologii despre un cutremur major în următoarea perioadă?

Întrebat despre aceste cutremure de mică intensitate și despre posibilitatea unui cutremur major în viitor, seismologul Gheorghe Mărmureanu a explicat că activitatea seismică de acest tip este normală în România.

Cu privire la zona Vrancea, care este cunoscută pentru activitatea sa seismică, Mărmureanu a declarat că aceasta pare să fie „liniștită”. El nu se așteaptă la un cutremur major în viitorul apropiat. De asemenea, seismologul a subliniat că nu există motive de îngrijorare nici în Oltenia.

„A fost un nou cutremur, dar în România sunt mereu cutremure de intensitate mică, nu trebuie să ne speriem, este o activitate seismică normală, sunt și multe cutremure mai mici de 3 grade, care nu mai sunt anunțate.

În zona Vrancea încă e liniște, nu așteptăm nimic major, Vrancea e liniștită, mai stă cuminte. Nici în Oltenia nu va fi ceva care să ne îngrijoreze”, a declarat Gheorghe Mărmureanu pentru Playtech.