Dat fiind faptul că România se află într-o regiune unde există activitate seismică semnificativă, riscul unui cutremur major nu poate fi exclus total.

Cu toate că estimările arată că un cutremur de mare magnitudine ar putea avea loc peste câțiva ani, nu putem exclude riscul de a trăi o tragedie precum cea din 1977.

Când ar putea avea loc un cutremur puternic

Mărumureanu este de părere că un seism major este inevitabil, iar acest eveniment nefericit ar putea avea loc între anii 2039 și 2040 și ar putea avea o magnitudine de 7,7 sau 7,8 pe Richter.

„Trebuie să ne fie clar că nu vom scăpa de un viitor mare cutremur. Noi avem o hartă a cutremurelor puternice de pământ și istoria lor din ultimii 300 de ani, pe teritoriul României, în baza căreia analizăm date despre acest tip de amenințări. Potrivit cercetărilor noastre, următorul cutremur foarte puternic ne-ar putea lovi în jurul anilor 2039-2040”, a precizat Gheorghe Mărmureanu.

Harta ultimilor 30 de ani

Mărmureanu se bazează pe o hartă detaliată în care sunt trecute cutremurele mari din România, din ultimii 300 de ani.

Prin intermediul acestei hărți, cercetătorii pot identifica tendințe, dar pot estima și momentele în care ar putea avea loc seisme mai puternice. Acestea subliniază urgența pregătirii pentru un astfel de eveniment, iar măsurile de prevenție trebuie să fie o prioritate.

În România au avut loc câteva cutremure majore, care au lăsat urme adânci în istoria țării, în urma cărora mai mulți oameni au murit, plus că au existat și multe pagube materiale.

48 de ani de la marele cutremur

Cutremurul din 1977 s-a simțit în aproape toată Europa de Sud-Est, dar și la Moscova și Sankt Petersburg. Seismul s-a produs la ora 21:21, într-o zi de vineri, și a avut durata de 56 de secunde.

Cutremurul din 4 martie 1977 a provocat cele mai mari pagube produse de un fenomen natural din istoria României: la nivel naţional 1.578 de persoane şi-au pierdut viaţa (1.424 în Bucureşti) şi 11.321 de persoane au fost rănite (7.598 în Bucureşti). Un număr de 32 de clădiri de înălţime mare sau medie s-au prăbuşit în Capitală, 32.900 de locuinţe au fost grav avariate la nivel naţional, aproximativ 200.000 de oameni fiind direct afectaţi.

Zonele grav afectate au fost municipiul Bucureşti, regiunea de sud şi cea de est a ţării.