Potrivit comisarului european pentru mediu, Virginius Sinkevičius, jumătate din teritoriul UE se află sub avertizare de secetă și 17% în stare de alertă. El a anunțat două noi propuneri legislative privind managementul pădurilor și sănătatea solului.
Schimbările climatice afectează întreaga lume
„Ne confruntăm cu provocări fără precedent din cauza unei triple crize: a schimbărilor climatice, a pierderii biodiversităţii şi a poluării. Fenomenele meteo din ce în ce mai imprevizibile arată că degradarea mediului și schimbările climatice ne afectează deja pe toți.
UE s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră și să atingă neutralitatea climatică până în 2050 pentru a preveni alte consecinţe încă și mai grave ale schimbărilor climatice.
Urmărim în permanență condițiile meteo. Există sisteme de avertizare timpurie în întreaga UE și colaborăm cu statele membre pentru a dezvolta planuri de urgență în caz de caniculă cu scopul de a proteja populațiile vulnerabile de fenomenele de căldură extremă”, a declarat Sinkevičius.
UE are în vedere două legi noi pentru protejarea mediului
De asemenea, comisarul european a vorbit și despre efectele temperaturilor extrem de ridicate care sunt așteptate inclusiv în Grecia.
„Singura modalitate de a face față acestor condiții în schimbare este să ne asigurăm că suprafeţele agricole și pădurile noastre sunt mai rezistente la perioade lungi de secetă și sunt mai puțin predispuse la incendiu. Știm că pădurile cu biodiversitate sunt mai rezistente la schimbările climatice decât cele cu monoculturi, chiar și pădurile seculare.
Acest lucru este deja stabilit clar în strategia UE privind pădurile și în liniile directoare adoptate recent cu privire le împădurirea, reîmpădurirea și plantarea de arbori care respectă biodiversitatea.
Până la vară, vom publica, de asemenea, o nouă lege privind monitorizarea pădurilor, care să ne ajute să gestionăm mai bine pădurile.
Ştim de asemenea că solurile sănătoase sunt mult mai bine echipate pentru a stoca chiar şi precipitațiile reduse în comparație cu terenurile cultivate intensiv. Până la vară vom propune, de asemenea, o nouă lege a sănătății solului, care vizează protejarea și refacerea solurilor și asigurarea exploatării durabile a acestora”.
„Este posibil ca multe zone să fie afectate de secetă, vreme extremă, lipsă de apă și incendii și lucrăm pentru a rezolva acest lucru. În ceea ce privește seceta, jumătate din teritoriul UE se află sub avertizare, iar 17% în stare de alertă.
Politicile noastre urmăresc reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creșterea surselor de energie regenerabilă, promovarea practicilor durabile. Acest lucru necesită un efort colectiv din partea guvernelor, organizațiilor și a oamenilor”, a mai spus Sinkevičius, într-un interviu acordat ziarului grecesc To Vima.