Zeci de mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească casele, iar peste o mie de persoane au murit numai în Spania și Portugalia din cauza căldurii din ultimele două săptămâni, potrivit Axios.
Este o nouă dovadă a faptului că efectele schimbărilor climatice sunt tot mai greu de oprit, dar și un semn că viitorul este sumbru, în absența unor acțiuni ferme privind clima.
Temperaturile au crescut și cu la peste 40 de grade Celsius în Regatul Unit, atingând recorduri istorice, după cum a relatat BBC. Mai multe zone ale țării se află sub „Cod roșu” de căldură extremă, pentru prima dată în istorie.
„Refugiați ai schimbărilor climatice”
În timp ce astfel de temperaturi sunt obișnuite în alte colțuri ale lumii, Europa nu este pregătită. De exemplu, metroul din Londra fost nevoit să suspende unele servicii din cauza lipsei aerului condiționat, ca și Curtea Supermă de Justiție, potrivit Futurism.
Altfel spus, efectele schimbărilor climatice sunt tot mai evidente, iar în absența unei acțiuni drastice privind clima viitorul va arăta din ce în ce mai mult astfel. „Suntem refugiați ai schimbărilor climatice”, a declarat un tânăr din sud-vestul Franței pentru ziarul Le Monde.
Un continent în flăcări, un „adevărat butoi de pulbere”
Sudul Europei este devastat de incendii „catastrofale”, specialiștii avertizând asupra pericolului „foarte mare” de incendii în zone din Spania, sudul Franței, Italia și Marea Britanie.
Experții au denumit zonele „un adevărat butoi de pulbere”, din cauza vântului care aprinde rapid flăcările, potrivit The New York Times.
Apocalipsa căldurii în sud-vestul Europei
„În unele zone din sud-vestul continentului va fi o apocalipsă a căldurii”, a declarat meteorologul François Gourand pentru agenția France-Presse.
Incendiile au cuprins pe rând Spania, Grecia, Turcia şi Ungaria. Dar acolo unde nu au izbucnit incendii, canicula şi seceta fac ravagii asupra culturilor.
Ministrul italian al Agriculturii a avertizat că o treime din recolta agricolă a ţării este în pericol, din cauza lipsei de apă. Marele fluviu Pad, cu un rol esenţial în irigaţii şi transport, aproape a secat.
Schimbările climatice afectează pe toată lumea
Cu siguranță, este realitate dureroasă, dar nu surprinzătoare, având în vedere că temperaturile medii globale au crescut cu 1,1 grade Celsius față de nivelurile preindustriale, în mare parte din cauza activității umane.
Asta va face, cu siguranță, ca acst tip de valuri de căldură să se repete în fiecare an, afirmă experții. Pe scurt, „schimbările climatice afectează pe toată lumea”, după cum a declarat pentru Reuters un localnic din Spania.
Ben Clarke, cercetător la Universitatea din Oxford, a declarat că „cele mai extreme valuri de căldură au devenit mult mai probabile și mai intense din cauza schimbărilor climatice generate de emisiile de gaze cu efect de seră”, iar estimările arată că se vor repeta și mai intens în următorii zece ani.