Iulie a fost cea mai fierbinte lună din cei 142 de ani de evidență meteo, potrivit oficialilor americani. Mai multe state americane – inclusiv California, Nevada, Oregon și Washington- au experimentat cea mai fierbinte lună iulie, potrivit AP.
În august, incendiile sălbatice au continuat să facă pîrjoleasc vestul Statelor Unite și Canada, sudul Europei, nordul Africii, Rusia, Israelul și alte regiuni.
Grecia a fost lovită de cea mai gravă caniculă din ultimele decenii, un incendiu uriaș a amenințat satele din afara Atenei. Mii de oameni au fost evacuați dintr-o regiune de pe Riviera Franceză amenințată de incendii. Recentele incendii au ucis cel puțin 75 de persoane în Algeria și 16 în Turcia, au declarat oficialii locali.
Poluarea cu dioxid de carbon a crescut atât de mult încât un prag cheie în lupta pentru stoparea schimbărilor climatice – limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius până la sfârșitul secolului – va fi depășit în următorii 15 ani.
Aceasta este una din principalele concluzii ale unui raport istoric publicat de Grupul Interguvernamental de experți privind schimbările climatice (IPCC).
Raportul spune că schimbările climatice sunt cauzate de om, acesta fiind „un fapt confirmat”, iar co-autorea, Linda Mearns, a declarat pentru AP că perturbarea climei nu lasă nimănui „niciun loc în care să se ascundă”.
Raportul estimează că valurile de căldură care în trecut pârjoleau pământul o dată la 50 de ani vor lovi de 39 de ori în aceeași perioadă de timp, într-o lume cu o încălzire globală de 4 grade Celsius.