Meteorologii au emis o informare valabilă de vineri, de la ora 19.00, până duminică la ora 18.00, care vizează ninsori, lapoviță, ploi și polei.
Aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării. În noaptea de vineri spre sâmbătă vor fi mai ales ninsori. Din a doua parte a zilei de sâmbătă, în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și local în Transilvania vor fi precipitații mixte și se va forma polei. Local, precipitațiile vor fi importante cantitativ.
Începând de vineri de la ora 23.00 până duminică la ora 18.00 intră în vigoare un cod galben de ninsori moderate cantitativ, strat consistent de zăpadă și intensificări ale vântului.
În acest interval, în Banat, cea mai mare parte a Crișanei, vestul și sudul Transilvaniei, vestul și nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, precum și în zona Carpaților Meridionali. Occidentali și de Curbură vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat consistent de zăpadă. Local se vor cumula 25 -30 litri pe metru pătrat și izolat 40 – 50 de litri pe metru pătrat.
Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de peste 60 de kilometri pe oră, dar și în regiunile sudice și sud-vestice, cu viteze, în general, de 45 -50 de kilometri pe oră.
De sâmbătă ora 6.00 până duminică la ora 12, județele Timiș și Caraș-Severin, precum și zona de munte a județelor Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova intră sub avertizare cod portocaliu de ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă și viscol.
În zonele menționate va ninge abundent, se vor cumula peste 60 -70 de litri pe metru pătrat, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, iar rafalele vor depăși 70 de kilometri pe oră.