Cod portocaliu de viscol și ninsori în Carpații Meridionali
Cod portocaliu de viscol și ninsori în Carpații Meridionali. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de ninsoare abundentă, depunere de strat de zăpadă și viscol puternic, valabilă începând de marți, la ora 10:00, până miercuri, la aceeași oră. Avertizarea vizează județele Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov și Covasna, la altitudini mari.
Cod portocaliu de viscol și ninsori în Carpații Meridionali. Meteorologii au anunțat că, în Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali, la altitudini de peste 1.700 m, va ninge abundent, iar stratul de zăpadă se va depune consistent în anumite zone. Cantitățile de apă acumulate vor fi între 30 și 50 l/mp. Vântul va sufla puternic, cu rafale ce vor depăși 90-110 km/h, iar viscolul va fi intens, cu zăpadă troienită, ceea ce va reduce vizibilitatea sub 50 m.
Cod galben de ninsori în zonele montane
În aceeași perioadă, este în vigoare un Cod galben de ninsoare abundentă, depunere de strat de zăpadă și viscol în zonele montane situate între 800 și 1.700 m altitudine. În aceste regiuni, va ninge continuu și se va depune un strat nou de zăpadă consistent. Cantitățile de apă acumulate vor fi între 20 și 25 l/mp, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 60-80 km/h, ce vor provoca viscol și zăpadă troienită, reducând vizibilitatea sub 100 m.
În județul Timiș și în zona joasă a județului Caraș-Severin, în prima parte a zilei va ninge temporar viscolit, cu rafale de 40-50 km/h.
Cod galben de intensificări ale vântului
Totodată, un alt Cod galben de intensificări ale vântului este valabil de marți, de la ora 10:00, până miercuri la aceeași oră. Vântul va sufla cu intensificări în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și estul și sudul Transilvaniei, cu rafale de 50-70 km/h, iar în noaptea de marți spre miercuri (24/25 decembrie), izolat, vor fi rafale de peste 80 km/h în estul Munteniei. De asemenea, în restul țării vor exista intensificări temporare ale vântului cu viteze de 40-50 km/h.
Codul galben vizează județele Covasna, Harghita, Brașov, Sibiu, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița, Călărași, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, municipiul București și unele zone din județele Suceava, Mureș, Alba, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin.
Cod galben de ploi
În plus, ANM a emis o atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de marți, ora 10:00, până miercuri, ora 10:00, pentru Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Dobrogei. Aici se vor înregistra ploi semnificative, cu acumulări de 25-40 l/mp, iar izolat vor fi 50 l/mp.
În vestul, centrul și nordul țării, se vor semnala precipitații, în special sub formă de ploaie și lapoviță, iar pe arii restrânse vor apărea depuneri de polei.
Această atenționare Cod galben vizează județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Municipiul București și o mare parte din județele Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți.
O altă avertizare Cod galben va fi activă de miercuri, de la ora 10:00, până joi, la ora 20:00. În această perioadă, în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, va fi viscol și zăpada va fi troienită, reducând vizibilitatea sub 100 m. Vântul va avea intensificări, cu rafale între 60 și 80 km/h.
Cod galben în Muntenia, Dobrogea și centrul Moldovei
Un alt Cod galben, care vizează intensificări ale vântului, va fi valabil de miercuri, de la ora 10:00, până joi, la ora 20:00. În Muntenia, Dobrogea și în sudul și centrul Moldovei, vântul va suflă cu intensificări, cu rafale de 50-70 km/h și temporar de 75-80 km/h în estul Munteniei și pe litoral.
Miercuri, în regiunile sudice și sud-estice ale țării vor fi precipitații, predominant sub formă de ploaie, cu intensități moderate (10-20 l/mp), iar în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, izolat, vor depăși 25-30 l/mp. Vor exista condiții de polei.
Aceste coduri galben vizează județele Bacău, Vaslui, Galați, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Călărași, Ialomița, Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Teleorman, Giurgiu și parțial Vâlcea, Sibiu, Brașov și Covasna.
În zona municipiului București, de marți, de la ora 10:00, până miercuri, la aceeași oră, vremea va fi închisă și vor cădea ploi însemnate cantitativ (20-30 l/mp). Vântul va avea intensificări cu rafale de 55-60 km/h. Temperatura maximă va fi de 7-8 grade, iar cea minimă de 4-5 grade.
De miercuri dimineață până joi la ora 10:00, vremea va rămâne închisă, iar precipitațiile vor fi prezente în cea mai mare parte a intervalului. Vântul va continua să se intensifice, cu rafale de 55-60 km/h și, posibil, de până la 70 km/h pe parcursul zilei. Temperatura maximă va fi de 6-7 grade, iar minima de 2-3 grade.
De joi dimineață, până la ora 20:00, cerul va avea înnorări temporare, iar probabilitatea de precipitații va fi redusă. Vântul va continua să aibă intensificări cu rafale de până la 55 km/h. Temperatura maximă va ajunge la 3-4 grade.