Meteorologii au emis Cod Galben de vreme rea. Ninsorile și viscolul revin pe întreg teritoriul țării. Nu este de glumă. Vântul va atinge la rafală viteze extrem de puternice. Prăpădul va ține până mâine, iar începând de duminică, vremea se schimbă iar.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că începând de azi, de la ora 9:00, până mâine dimineață, la ora 11:00, este Cod Galben de vânt puternic și ninsori moderate cantitativ. În zonele înalte de la munte ninsorile vor fi mult mai abundente. Rafalele de vânt vor atinge chiar și 100 de km/h. Viteza vântului va determina viscolirea ninsorii și scăderea vizibilității.
”În Carpații Occidentali, Meridionali și de Curbură local va ninge în general moderat cantitativ și se va depune strat mai consistent de zăpadă. Îndeosebi în zona montană înaltă vântul se va intensifica treptat și va fi viscol. Vor fi viteze în general de 70….80 km/h, pe parcursul zilei de vineri (28 februarie), apoi de 90…100 km/h”, a anunțat ANM.
Precipitațiile vin sub formă de lapoviță și ninsoare
Gabriela Băncilă a spus într-un interviu la DCNews că vor exista și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
”Precizăm că precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare vor fi prezente și-n zone mai joase de relief din partea de vest, nord-vest și centru a țării noastre. Acum două zile, în Câmpia de Vest erau temperaturi până la 18 grade, iar vineri în aceleași zone – zona joasă din Timiș, Arad, Bihor – pot apărea precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare”, a spus Gabriela Băncilă.