Săptămâna Mare este o perioadă bogată în tradiții pentru creștinii din întreaga lume, iar părintele Vasile Ioana a evidențiat care sunt momentele cu adevărat semnificative în contextul sărbătorii Paștelui, precum și tradițiile care nu sunt neapărat fundamentate.

Este păcat să faci curat în Vinerea Mare

Una dintre aceste tradiții susține că este interzis să faci curățenie sau să speli rufe în Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor, deoarece este considerat un păcat major.

Pentru a clarifica această chestiune și a dezvălui adevărul oamenilor cu privire la această „problematică”, Părintele Vasile Ioana a abordat acest subiect recent într-o emisiune TV.

Conform învățăturilor părintelui, atunci când ai îndoieli cu privire la respectarea unei tradiții, cel mai indicat este să consulți cărțile sfinte, unde ar trebui să găsești clar scrise aceste reguli. În absența acestora, poți desfășura în liniște toate activitățile dorite, inclusiv spălarea rufelor în Vinerea Mare.

„Se spune că în Vinerea Mare nu ai voie să speli. Ai voie și în Vinerea Mare, pentru că este o zi în care sigur că suferim pentru răstignirea Domnului, omul merge la prohod, iar femeile care au acest ritual nu au timp să spele.

Dar vinerea poți să speli fără niciun fel de problemă, nu există niciun temei care să ne interzică”, a spus acum ceva timp preotul Vasile Ioana, în emisiunea Vorbește Lumea, de pe Pro TV.

Preotul Vasile Ioana

În continuare, Părintele Vasile Ioana a dezvăluit și alte câteva sfaturi deosebit de importante pe care creștinii ar trebui să le urmeze în această săptămână atât de semnificativă. Astfel, el subliniază că nu este suficient doar să postești, ci este important să ții chiar și un post negru.

Astfel, i-a îndemnat pe cei care nu pot să se abțină pentru perioade îndelungate de la mâncare să facă un efort și să nu consume nimic până la apusul soarelui.

„Haideți să pătimim cu El, astfel încât să ne bucurăm la Înviere cu El, să ne fie foame, să răbdăm puțin, cine poate și e sănătos să nu mănânce și bea nimic, până la apusul soarelui. Doar anafură și aghiazmă, atât. Mai mult, mâncare fără ulei toată săptămâna. Cunosc oameni care nu mănâncă câteva zile nimic, nu poate oricine asta.

Cine are putere și dragoste pentru Dumnezeu, să nu mănânce până seara nimic sau măcar până la 15:00. Domnul a fost răstignit la ora 12 și a stat pe cruce până la 15:00, să fim și noi în pătimire cu El. Să fie altfel săptămâna asa, fără relații trupești, fără ceartă, curățenie sufletească, cu spovedanie”, a spus acesta.

Ce semnifică Vinerea Mare?

Pe 29 aprilie, a început Săptămâna Mare, cunoscută și sub numele de Săptămâna Patimilor. În fiecare zi a acestei săptămâni, românii credincioși sunt chemați să respecte diverse tradiții și obiceiuri.

Vinerea Mare este ultima zi de vineri din Postul Mare. Ea mai este cunoscută și drept:

  • Vinerea Paștelui
  • Vinerea Patimilor
  • Vinerea Neagră
  • sau Vinerea Seacă

În această zi, Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce.

Vinerea se ține post negru, iar preoții oficiază Ceasurile împărătești și Vecernia. Mai multe despre Săptămâna Mare puteți citi aici.