Asamblat la uzina Renault din Maroc, Dacia Lodgy este primul model care poartă pe capotă marca românească, dar ajunge la clienții autohtoni din import. Dacă din punct de vedere economic acest „amănunt“ este destul de important, pentru clienții români el nu pare a avea vreo însemnătate. Pentru că, după spusele oficialilor Dacia, 200 de cumpărători din România se află printre cei circa 8.000 care au lansat comenzi, chiar dacă au văzut vehiculul doar în poze sau la televizor. Obișnuită la „case mai mari“, această practică este destul de nouă pentru marca românească, iar acest fapt este de natură să îl bucure pe Thomas Dubruel, directorul comercial din România al grupului Renault. „Putem considera că acesta este un vot de încredere“, a menționat el.
Mai mult sau mai puțin românească, Dacia Lodgy se poate impune pe piețele vest-europene în special grație prețurilor – care încep de la 9.500 de euro și urcă până la 14.700 de euro – după rețeta deja câștigătoare Duster. E drept că nu are în dotare mulțimea de echipamente de comandă și control ale liderilor clasei monovolumelor precum Renault Grand Scenic, Ford Grand C-Max, Volkswagen Touran sau Opel Zafira, dar potenţialii clienţi au avantajul de a plăti doar jumătate din prețul acestora sau chiar mai puțin.
Cât despre apartenența modelului la marca românească, șeful Dacia, Jerome Olive, susține că „o parte dintre studiile tehnice s-au făcut de către inginerii din România, și 31 de furnizori sunt de aici. Are genele acestei mărci“. Prin urmare, Lodgy este un automobil românesc tot atât cât Volkswagen Jetta (n.n. – asamblat în Mexic) este un vehicul german.
În afara modelului Lodgy, care poate fi deja văzut în showroomurile din întreaga țară, Dacia va pune anul acesta pe piață și cele două versiuni Dokker.
8.000 de europeni au comandat Dacia Lodgy după poze
15 iunie 2012, 07:33
Ultima modificare în 15 iunie 2012, 10:33
Primul model Dacia care ajunge prin import la clienții români a debutat pe piață. Ca și în cazul Duster, oficialii producătorului mizează pe preț în bătălia cu marile nume din segmentul monovolumelor.
Etichete: dacia,
Dacia Lodgy,
lansare,
Lodgy,
model
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook