Câţi fermieri vor să intre în cursa pentru banii europeni

Fermierii nu s-au înghesuit să depună proiecte pentru accesarea fondurilor europene din cadrul noului Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. De când s-au deschis cele două măsuri de accesare a banilor europeni, 25 martie, şi până la 30 aprilie a fost depus doar un sigur proiect, potrivit datelor transmise de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), la solicitarea Capital.

„Acest prim proiect din cadrul sesiunii anuale are ca obiect modernizarea exploataţiei agricole prin achiziţia de utilaje şi este aferent submăsurii 4.1., denumit : <>. Proiectul a fost depus în judeţul Olt, comuna Tufeni”, ne-au spus reprezentanţii AFIR.

Valoarea totală a proiectului depus este de 816.100 de euro, din care 658.800 de euro reprezintă valoarea eligibilă. Din această sumă, 329.400 de euro reprezintă valoarea fondurilor europene nerambursabile.

Potrivit reprezentanţiilor AFIR, fermierii nu s-au înghesuit să depună proiecte deoarece sesiunea se închide pe 30 octombrie 2015. "AFIR a primit din partea potenţialilor beneficiari un număr mare de solicitari de clarificare a condiţiilor de finanţare, ceea ce înseamnă că în acest moment, sunt numeroase proiecte aflate încă în faza de redactare. Având în vedere că sesiunea este deschisă până în 30 octombrie 2015, beneficiarii nu sunt presaţi de timp pentru a depune cererile de finanţare din prima luna", au spus reprezentanţii AFIR.

Concluziile unei analize interne a Agenţiei au relevat că pentru PNDR 2007-2013, volumul cererilor de finanţare depuse în ultima zi a sesiunilor de primire a proiectelor era mult mai mare faţă de volumul cererilor depuse în celelalte zile din perioada de desfăşurare a sesiunii – mai ales faţă de primele zile ale sesiunilor.

„Mai mult, deschiderea sesiunii de primire a proiectelor a coincis cu campania APIA pentru depunerea cererilor unice de plată, campanie care, faţă de sesiunea anuală continuă de primire a proiectelor de investiţii pentru submăsurile 4.1 şi 6.1, are un termen mult mai strans, si anume 15 iunie 2015, fata de 30 octombrie 2015”, au completat oficialii AFIR.

Potențialii beneficiari vor avea la dispoziție fonduri europene nerambursabile de 205,7 milioane de euro pentru modernizarea exploatațiilor agricole prin submăsura 4.1 și de 111,2 milioane de euro pentru instalarea tinerilor fermieri prin Submăsura 6.1, primele două submăsuri din PNDR 2020 deschise pentru depunerea cererilor de finanțare.