Campania electorală din Statele Unite ale Americii este întotdeauna un subiect amplu dezbătut peste tot în lume. Mai mult ca niciodată, cursa pentru președinție de anul acesta a fost și este pe buzele tuturor mai ales prin prisma a doi candidați foarte mediatizați, două figuri politice controversate – este vorba despre Donald Trump și Hillary Clinton.
Totuși, lăsând la o parte mizele politice ale luptei lor, v-ați gândit vreodată că liderii și organizațiile ar putea avea ceva de învățat de la cele două personaje? Analiza pe care v-o propun nu este nicidecum una politică, ci, dimpotrivă, o observație a legăturilor – uneori foarte subtile – dintre modul în care se prezintă Trump și Clinton și portretul liderilor din fruntea organizațiilor. Intenția acestui material nu este nici să speculez succesul unuia sau al altuia, nici să critic greșelile lor, nici să pledez în favoarea unuia dintre ei; ci să mă uit la ce ne-ar putea învăța comportamentul, declarațiile sau modul lor de a se prezenta în fața celor care urmează să îi voteze.
Ce pot învăța liderii organizaționali de la Donald Trump.
• Fii autentic
Liderii au o mare presiune de a conduce organizațiile din punctul A în punctul Z. În această direcție pe care o imprimă echipei lor, ei integrează și cine sunt ei, precum și viziunea pe care o au. Atunci când conducem din modul propriu de a fi, poate că mulți o să ne iubească și la fel de mulți o să ne urască. Însă, liderii veritabili știu că nu pot face pace cu toată lumea și că nu pot fi pe placul tuturor.
Donald Trump este un exemplu în acest sens – el nu se teme să aibă o voce puternică, să fie catalogat într-un anume fel. Mulți sunt scandalizați de cum se prezintă – deși el a așa fost de la bun început. Poate că nu e cea mai plăcută persoană pentru toți, dar știm cine e și cum e, iar asta oferă celor din jur o siguranță și o coerență pe termen lung.
• Ai încredere
Un lucru știm sigur că nu-i lipsește lui Trump – încrederea. Campania lui electorală sfidează toate regulile, pentru că Donald Trump are încredere în ce spune și în felul în care se prezintă. Această atitudine se dovedește de multe ori extrem de persuasivă. Încrederea în el îi contaminează cu ușurință și pe ceilalți. ”Make America great again” sau ”Think big” au ajuns principii pe care foarte mulți americani și le-au însușit și datorită faptului că încrederea emanată de Trump îi determină și pe ceilalți să creadă că el știe cum să facă lucrurile și cunoaște direcția.
• Diferențiază-te
Atrăgând atenția asupra prezenței sale, Trump atrage atenția și asupra a ceea ce spune. Nu este cum „se așteaptă” ceilalți, iar acest lucru i-a adus și laude, și critici, dar mulți sunt de acord că tocmai această diferențiere, această capacitatea de a surprinde îl ține pe lista de potențiali candidați pentru voturile americanilor. Mai mult decât atât, Trump nu a încercat să fie diferit, ci a fost diferit de la bun început și a construit pornind de la acest lucru.
• Reformulează
Un atu foarte puternic al lui Donald Trump din care cred că liderii pot învăța este acela de a reformula, de a aduce lucrurile într-un context de la care poate el să discute. De exemplu, atunci când i se reproșează „Tu n-ai dreptul să vorbești, pentru că tu ai dat faliment”, el vine și spune „Asta arată că știu cum să mă ridic și să-mi revin”. Când i se spune că este arogant și are un orgoliu prea mare, el reformulează „Arată-mi pe cineva care nu are ego și eu îți spun că e o cauză pierdută”. Lasând la o parte corectitudinea acestor afirmații, ele sunt foarte puternice și arată că, decât să te lupți pe un teritoriu străin, e mai bine să aduci lucrurile pe terenul tău.
Cu alte cuvinte, ca lider, decât să rămâi în „Am dreptate, n-am dreptate, unde e dreptatea?”, e mai indicat să vezi ce ascunde o situație, unde te afli alături de echipa ta și ce e de făcut.
Cum se întâmplă lucrurile în cazul celui mai vizibil contracandidat al său? Iată ce pot învăța liderii de la Hillary Clinton.
• Fă din cunoaștere principala strategie
La fiecare dezbatere, Hillary a demonstrat că e foarte pregătită. Viața și realitatea ne arată că deseori nu putem ține pasul cu tehnologiile, informațiile și toate lucrurile noi care ne asaltează zi de zi. Însă Hillary știe că, deși nu e timp să faci toate aceste lucruri de unul singur, te poți înconjura de specialiști-cheie care te pot instrui.
Clinton crede foarte puternic în conceptul de ”smart power” – cu alte cuvinte, ești pe atât de inteligent pe cât sunt oamenii din jurul tău. Nu e necesar ca liderii să le știe pe toate, însă ei pot să se înconjoare de oameni care știu și cărora ei le oferă astfel posibilitatea de a-și valorifica potențialul.
• Urmează-ți visul și ieși din umbră
De-a lungul timpului, Hillary Clinton a demonstrat că este o persoană ambițioasă, cu o voință puternică. Cu toate că a mai candidat în trecut dar nu a câștigat, cu toate că a fost soția unui președinte implicat în scandaluri și nimeni nu îi dădea prea multe șanse, Hillary a crezut în visul ei. Nu știm dacă va ajunge prima femeie președinte, nu știm dacă va reuși până la capăt, dar eforturile și acțiunile ei demonstrează capacitatea de a învăța din experiențele trecutului și dorința de a-și aduce o contribuție mai mare. Sună foarte asemănător cu ceea ce face un lider zi de zi.
• Creează relații cu ceilalți
Ca primă doamnă, ca senator și ca inițiator al reformei pentru sănătate, analiștii politici sunt de acord că unul dintre lucrurile pe care le-a dezvoltat Hillary cel mai mult este acela de a crea relații. Ea a demonstrat că are capacitatea de a colabora cu ceilalți și de a-i asculta mai presus de toate, fără a încerca neapărat și să-i convingă de ceva. Prin simplul fapt că e prezentă și ascultă, H. Clinton se aseamănă foarte mult cu un lider de succes din organizații – acela care vrea să vadă cum fiecare lucru spus de cineva din echipa lui îl poate duce mai departe către reușita întregii echipe.
• Transformă criticile în determinare
Tot Hillary este și cea care arată o foarte mare capacitate de a naviga printre provocări și de a transforma obstacolele în lucruri din care are de învățat și care o pot ajuta să devină mai bună. Aceasta este una dintre abilitățile cele mai puternice ale unui lider: deși se pot întâlni cu nenumărate bariere, au puterea de a le privi diferit, de a le accepta, de a găsi soluții și chiar de a le transforma în oportunități.
• Folosește-ți inteligența emoțională
„Inteligența emoțională” – iată un termen deseori folosit în ultima vreme în legătură cu mediul organizațional. Dar ce ne spune el, de fapt? E important ca liderii să învețe continuu nu numai „cu mintea”, ci și din punct de vedere emoțional: să se conecteze la ceea ce simt, la intuiția lor, să înțeleagă nevoile celorlalți etc. La începutul carierei ei, Hillary Clinton era privită mai mult ca un personaj arogant, ca o femeie mai rece, însă în această campanie electorală, Hillary a înțeles că e nevoie de mai multă căldură și de o conectare la nivel uman. În prezent, ea folosește foarte mult emoția în discursurile ei – ceea ce, în loc să o descalifice sau să o poziționeze ca „vulnerabilă”, a ajutat-o să câștige mai multe simpatie, pentru că oamenii au văzut și au înțeles că pot să se apropie de ea.
Lasând la o parte cursa electorală, pariurile, preferințele fiecăruia dintre noi, mizele politice și toate lucrurile cu care putem sau nu să fim de acord în privința celor doi, un singur fapt e important: modul în care se prezintă Donald Trump și Hillary Clinton e o paralelă interesantă pentru cum arată astăzi liderul organizațional, ce anume îi face de succes și cum se raportează ceilalți la ei.
Cu aceste gânduri în minte, ”may the proper one win!”.