Sălile de fitness, piscinele și tratamentele de înfrumusețare se află pe lista domnilor, dar mai ales pe lista doamnelor.

”Cu toate că 1 Mai cade vineri, anul acesta, sunt foarte multe persoane care optează să rămână în București, având în vedere programările înregistrate. Practic, majoritatea programărilor sunt alocate pentru tratamente de relaxare corporală și facială, costul fiind de 390 de lei”, spune Anca Arsane, project manager Cellulem Block. 

De asemenea, potrivit Roxanei Vișan, director de marketing Orhideea Spa, pentru 1 Mai gradul de ocupare se apropie de 70% în ceea ce priveşte terapiile.

”Timpul petrecut într-un centru este mai mare în perioadele libere, clienții petrecând cel puțin două ore pentru relaxare. Se aleg mai multe servicii care se combină în funcţie de necesitatea fiecăruia. Putem vorbi, cert, de o creştere a bugetului alocat serviciilor spa, în această perioadă”, a afirmat Vişan.

O altă activitate pe lista orășenilor este reprezentată de ”o vizită la sălile de sport”. Andrei Crețu, cofondator 7card, spune că sunt multe săli care rămân deschise în acest weekend, și care vor fi solicitate de către abonați. ”Iar cei care mergeau cu precădere la un anumit centru sportiv, se vor reorienta către centrele deschise, aflate în proximitate sau cele care oferă  facilități precum piscină, saună, jacuzzi, facilități care relaxează”, punctează Crețu.

Și tot de 1 Mai se deschide piscina exterioră Pescariu AQUA. În acest caz, accesul la piscină pentru o zi va costa 60 lei pentru adulți și 40 lei pentru copii, iar pentru grupuri mai mari de 10 persoane se acordă o reducere de 10%.