Cel puțin așa reiese din datele BookingBucharest.ro. Astfel, dacă în anul 2000 erau 7422 de locuri de cazare, în prezent sunt 19.784 de locuri de cazare. Au apărut atât hoteluri noi, dintre care o parte sunt operate în management sau sub franciză de către lanţuri internaţionale, precum şi multe apartamente în regim hotelier clasificate oficial şi hosteluri, dedicate în special tinerilor.
De asemenea, la ora actuală, de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă operează 32 de companii aeriene, dintre care opt sunt low cost. Principalele destinaţii ca număr de zboruri sunt Londra, Viena, Frankfurt, Roma, Istanbul, Amsterdam şi Paris, iar în total sunt operate 66 de destinaţii directe. De asemenea, în Bucureşti sunt prezente 16 branduri hoteliere internaţionale.
„În ultimii ani, infrastructura Bucureştiului s-a îmbunătăţit considerabil, iar oraşul a devenit destul de curat şi îngrijit. Turiştii străini sunt atraşi atât de către oportunităţile de distracţie, de viaţa non stop a Capitalei, precum şi de preţurile foarte accesibile. O formă de cazare din ce în ce mai căutată o reprezintă apartamentele în regim hotelier. Pe de altă parte, în Bucureşti au loc foarte multe evenimente, de orice natură, iar oraşul este recunoscut ca fiind foarte sigur”, declară Dan Anghelescu, consultant în turism şi iniţiator al ghidului turistic BookingBucharest.ro.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2014, Bucureştiul a primit 1.510.222 de turişti care au înregistrat 2497182 de înnoptări. Dintre aceştia, 645.718 au fost turişti români iar 864.504, turişti străini. Cifra turiştilor a crescut de la an la an, în 2013 fiind înregistraţi 1.328.190 de turişti, iar în 2012, 1.245.425 de turişti. Ca să vă faceţi o idee, în 2001 Bucureştiul primea doar 471.126 de turişti. Astăzi, Bucureştiul are aproape 400 de structuri de cazare clasificate si 11.548 spatii de cazare, de la hoteluri de 5 stele până la hosteluri, vile şi reţele de apartamente în regim hotelier. Referitor la hoteluri, Capitala are 11 hoteluri de 5 stele, 77 de hoteluri de 4 stele, 64 de hoteluri de 3 stele, 20 hoteluri de 2 stele, 5 hoteluri de o stea. După cum se vede, majoritatea hotelurilor sunt dedicate oamenilor de afaceri şi orientate, deci, pe segmentul business.
Însă în ultimii ani s-au dezvoltat şi structurile de cazare dedicate tinerilor, Bucureşti având 42 de hosteluri autorizate. De asemenea, există 483 apartamente in regim hotelier clasificate la 3 stele, care totalizează peste 1100 de locuri de cazare.