O unitate din noua generație i30 a devenit autovehiculul cu numărul 1.000.000 produs de către Hyundai la fabrica sa din Nošovice, Cehia. Producția a demarat pe 3 noiembrie 2008, iar primul model de vehicul care a ieșit de pe linia de asamblare a fost tot un i30 însă aparținând generației anterioare.
Conform oficialilor Hyundai în fabrica din Cehia (HMMC), unde producția de serie a demarat în toamna anului 2008, au fost investite 1,2 miliarde de euro. În septembrie 2009 a fost lansată o nouă linie de producție cu scopul de a răspunde numeroaselor solicitari pentru modelele Hyundai “fabricate pentru Europa”. Până în 2010, producția anuală a atins 200.000 de unități. Ulterior, cererile clienților au continuat să crească iar în 2011 a fost introdusă a treia linie. Anul trecut fabrica a produs 300.000 de unități.
Cifra anuală de afaceri HMMC este de 3,2 miliarde de euro, iar fabrica plătește salarii anuale în valoare de aproximativ 47 milioane de euro. Aproape 3.500 de persoane au devenit angajați direcți ai uzinei și alte 7.000 de persoane sunt angajate la companiile furnizoare. Allan Rushforth, Senior Vice Presedinte și COO al Hyundai Motor Europa, a menționat că „începând cu anul 2008 ne-am dezvoltat planurile de afaceri pentru a deveni o marcă «europeană». Fabrica din Cehia se află la baza succesului nostru european, producând două dintre cele mai bine vândute modele din regiune și asamblând o unitate pe minut. Modele precum noul ix35 și noua generație i30 ne-au permis în 2012 să atingem o cota de piață record”.
La fabrica din Nošovice sunt produse monovolumul Hyundai ix20, SUV-ul compact ix35 și noua generație i30. Recent, Australia a devenit destinația cu numărul 60 unde se exportă noua generație i30 produsă în Cehia, alăturandu-se unor zone precum Europa de Est, Africa, Caraibe și Oceania. Fabrica din Nošovice și uzina Hyundai din Turcia produc împreună circa 70% dintre autovehiculele Hyundai comercializate în Europa.