Sateliţi, materiale care revoluţionează medicina sau studii pentru susţinerea IMM-urilor sunt finanţate de UE cu zeci de miliarde de euro, prin scheme separate de alocaţiile naţionale.

Eşti un om de afaceri mult prea ocupat încât nu ai timp să dai o fugă până la croitor? Nicio problemă! O companie din Estonia a dezvoltat un proiect cu ajutorul căruia poţi trimite prin intermediul internetului, oriunde în lume, măsurile pentru noul costum. Prototipul are la bază o „jachetă“ cu senzori care, odată îmbrăcată, „memorează“ dimensiunile. Deşi pare desprins dintr-un roman SF, proiectul, prezentat recent la Praga, în cadrul unei expoziţii destinate cercetării şi dezvoltării, a fost finanţat de către Comisia Europeană. Un alt exemplu este proiectul Sfera, la care a participat, alături de alţi şase parteneri din statele UE, şi Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software (ARIES). „Este vorba de utilizarea tehnologiei prin satelit pentru introducerea internetului în bandă largă în zonele defavorizate. Bugetul care ne-a revenit nouă a fost de 100.000 de euro. Proiectul se va încheia peste trei luni“, ne-a spus Alexandru Borcea, preşedintele ARIES.

Pentru a susţine micile companii să facă faţă concurenţei acerbe de la nivel mondial, UE acordă sume importante pentru cercetare şi dezvoltare. Astfel, peste 50 de miliarde de euro sunt puse la dispoziţia IMM-urilor şi asociaţiilor sau grupărilor de IMM, companiilor care inovează, dar şi cercetătorilor şi universităţilor, prin intermediul „Celui de-al Şaptelea Program-Cadru pentru Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică“ (PC7). Comisarul european pentru ştiinţă şi cercetare, Janez Potocnik, este de părere că „deşi în vreme de criză pare un lux să investeşti în cercetare-dezvoltare, ar fi o greşeală să nu o facem. Creşterea economică şi prosperitatea sunt legate de cercetare“. El a precizat că în UE există circa 23 de milioane de IMM-uri, în care lucrează 100 de milioane de persoane. Aproximativ 90% din IMM-urile europene sunt microîntreprinderi, care au maximum zece angajaţi. Dintre acestea, numai 1% sunt „pionieri ai tehnologiei“, pentru care cercetarea reprezintă cheia succesului în afaceri.

Ce se finanţează şi unde sunt postate cererile de proiecte

170-34543-21_zoom_31.jpgFonduri nerambursabile se pot obţine însă şi pentru categorii de proiecte, cum ar fi cele din domeniul sănătăţii, educaţiei, energiei, transporturilor etc. Anunţurile privind apelurile pentru depunerea proiectelor sunt postate pe site-ul Comisiei Europene, la secţiunea granturi, dar şi pe cele ale directoratelor generale care le gestionează, după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acestea cuprind informaţii complete privind criteriile de selecţie, descrierea proiectului, valoarea grantului, garanţiile financiare, termenii contractuali, penalizările etc. Cererea de finanţare poate fi transmisă într-una dintre limbile oficiale ale UE, inclusiv în limba română. Solicitările se trimit în scris, în termenul limită prevăzut în anunţ, pe adresa directoratului care gestionează proiectul şi care este specificată în cererea de proiecte. În cele mai multe cazuri, solicitanţilor li se cere transmiterea informaţiilor şi în variantă electronică. Selecţia proiectelor se face direct de către experţii Comisiei Europene, solicitanţii urmând să fie anunţaţi în scris de rezultatul evaluării.

170-34544-21_janezpotocnik_31_comisiaeuropeana.jpgEuropa nu are o altă şansă de a ieşi din criză decât să pună banii în mişcare şi să susţină procesul de inovare-cercetare.
Janez Potocnik, comisar european

45.000 de aplicanţi din UE au fost înregistraţi până acum de către Comisia Europeană pentru cele 50 de miliarde de euro disponibile prin intermediul PC7

BANI PENTRU MEDICINĂ
„Dezvoltarea unei cornee artificiale pentru ochiul uman“ este unul din proiectele care a obţinut peste 1,1 milioane de euro de la UE. Mai multe IMM-uri din Franţa, Germania, Polonia, Olanda şi Marea Britanie s-au reunit în cadrul acestui proiect pentru a găsi o soluţie pentru una dintre bolile de care suferă numeroşi europeni – cataracta. Cercetătorii au inventat un polimer oftalmic flexibil şi au pus la punct tehnologia de producţie a acestuia, dar şi a instrumentelor chirurgicale necesare transplantului.

Oportunităţi imediate de finanţare

Suport tehnic (programele europene de radionavigaţie prin satelit Galileo şi EGNOS)
Buget – 1.000.000 de euro
Termen limită – 21 septembrie
Ofertele sau cererile de participare trebuie transmise la Comisia Europeană, Direcţia Generală Energie şi Transport

Acordarea de asistenţă pentru IMM-uri în vederea participării acestora în cadrul lanţurilor de aprovizionare digitale globale din sectoarele transporturilor şi logisticii de pe piaţa unică
Buget – 2.000.000 de euro
Termen limită – 21 septembrie
Ofertele sau cererile de participare trebuie transmise la Comisia Europeană – DG Întreprinderi şi Industrie

Analiză privind impactul mărcilor proprii (produse de marcă proprie ale comercianţilor cu amănuntul) asupra competitivităţii
IMM-urilor din industria agroalimentară a UE
Buget – 100.000 de euro
Termen limită – 4 septembrie
Ofertele sau cererile de participare trebuie transmise la Comisia Europeană, Direcţia Generală Întreprinderi şi Industrie.