În același dosar, liderul de sindicat Liviu Luca a primit 10 ani închisoare.

Pedepsele au rezultat în urma contopirii cu condamnări primite de cei doi în alte dosare. Decizia nu este definitivă.

Aceștia se află în prezent în închisoare, ei fiind condamnați în iulie 2016 la câte șase ani într-un alt dosar, privind falimentarea frauduloasă a companiei Petromservice.

Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca au fost trimiși în judecată de DIICOT în ianuarie 2014 pentru delapidarea patrimoniului Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA.

În același dosar, au fost deferite justiției alte opt persoane, acuzate că fac parte alături de Vîntu și Luca dintr-o grupare specializată în săvârșirea infracțiunilor de delapidare și spălare de bani.

Potrivit DIICOT, în perioada 2005 — 2006, Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca și Octavian Țurcan au inițiat și constituit un grup infracțional organizat ce a avut ca scop inițial obținerea de fonduri materiale din patrimoniul Asociației Salariaților din SNP Petrom SA, prin delapidarea acesteia, fonduri care în final au fost utilizate chiar în dauna Asociației și implicit a membrilor săi, prin participarea offshore-ului Elbahold LTD (controlat la acel moment de Vîntu și ulterior de Liviu Luca) la majorarea de capital social al SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA), participațiile (acțiunile) Asociației Salariaților diminuându-se de la 50% la 25%.

Scopul final al grupării a fost dobândirea controlului total în Adunarea Generală a Acționarilor la PSV Company, cu bani din patrimoniul Asociației Salariaților din SNP Petrom SA.

Acest grup a fost sprijinit încă de la început de Gheorghe Șupeală, Ioan Bohâlțeanu, Nicolae Tănăsescu și Elena Petrovici, persoane aflate în Comitetul Director al Asociației Salariaților din SNP Petrom SA, precum și de Zizi Anagnastopol, Emil Nache și Reveica Davidescu, persoane aflate în organele de conducere ale SC PSV Company, apropiați ai lui Liviu Luca, membrii grupului acționând în cadrul acestuia în perioada martie 2005 — septembrie 2006 într-un mod coordonat pentru îndeplinirea scopului final, respectiv dobândirea de către Luca și Vîntu, prin intermediul societății de tip offshore — Elbahold LTD, a majorității în cadrul Adunării Generale a Acționarilor la SC PSV Company.

Procurorii susțin că planul infracțional al grupării s-a derulat în mai multe etape, în care se evidențiază rolul fiecăruia dintre membrii grupării.

Astfel, în prima etapă, Liviu Luca, Elena Petrovici, Gheorghe Șupeală, Ioan Bohâlțeanu și Nicolae Tănăsescu, în calitate de membri ai Comitetului Director al Asociației Salariaților din SNP Petrom SA, organ decizional, care deținea 50% din capitalul social al SC PSV Company, au aprobat majorarea capitalului social prin emisiunea de noi acțiuni.

În cea de a doua etapă, s-a urmărit pe de o parte neexercitarea dreptului de preemțiune de a subscrie acțiuni de Asociația Salariaților din SNP Petrom SA, iar pe de altă parte crearea unui flux de lichidități pentru PSV Company, prin creditarea acestei societăți, prin patru contracte de împrumut asigurându-se un plus în activul societății PSV Company în cuantum de 90 milioane lei.

Tot la acel moment, s-a urmărit ca organele de conducere a SC PPSV Company și ulterior acționariatul să încuviințeze participarea unui offshore controlat de Vîntu, ajutat de Octavia Țurcan (Wellserv LTD sau Elbahold LTD) la majorarea de capital social.

În cea de a treia etapă, o parte din fondurile pe care Asociația Salariaților din SNP Petrom SA le împrumutase SC PSV Company au fost transferate către Comac Ltd — Cipru și Stonecom Ltd — Cipru, prin achiziția mai multor pachete de părți sociale sau acțiuni la mai multe societăți comerciale deținute de către cele două offshore-uri, care nu aveau legătură cu activitatea de bază a societății, la prețuri supraevaluate.

În cea de-a patra etapă, sumele încasate de Comac Ltd. și Stonecom Ltd. au fost transferate imediat către Elbahold Limited — Cipru, care a subscris toate acțiunile rămase, reprezentând aproximativ 50% din capitalul social al SC PSV Company.

"Având în vedere că înființarea Asociației Salariaților din SNP Petrom SA s-a realizat în scopul prevăzut de OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, iar prin Actul constitutiv Asociația Salariaților din SNP Petrom SA avea ca scop principal 'dobândirea și distribuirea de acțiuni ale SNP Petrom SA, ale filialelor sale, precum și ale societăților comerciale la care SNP Petrom SA este acționar, în numele și pentru salariații și pentru membrii CA ai SNP Petrom SA', prin punerea în aplicare a planului infracțional, inculpații au prejudiciat patrimoniul Asociației și implicit al membrilor săi (74.475 persoane) cu suma de 41.213.717 lei", se mai arată în rechizitoriul DIICOT.

Procurorii susțin că acest prejudiciu este constituit din diminuarea certă a valorii contabile a pachetului de acțiuni deținut de Asociația Salariaților din SNP Petrom SA, prin neparticiparea acesteia la majorarea de capital social al SC PSV Company, corelativ cu acordarea de împrumuturi față de PSV, urmată de participarea Elbahold Ltd la majorarea de capital social.

Astfel, majorarea capitalului social prin aportul Elbahold LTD, la data de 30 septembrie 2005, a determinat o diminuare a valorii contabile a pachetului de acțiuni deținute de AS SNP cu suma de 41.213.717 lei, valoarea contabilă a pachetului de acțiuni scăzând de la 99.029.745 lei la 57.816.028 lei.

Aceasta reprezintă diminuarea valorii pachetului de acțiuni deținut de Asociația Salariaților de la 50% la 25% la capitalul social al PSV, prin nesubscrierea pachetului de acțiuni care să îi conserve aceeași cotă de participare, în condițiile în care, la data subscrierii de către Elbahold LTD a pachetului de acțiuni scoase la vânzare la valoarea nominală, Asociația Salariaților din SNP Petrom SA deținea deja creanțe asupra PSV în cuantum de peste 12 milioane euro.

De asemenea, patrimoniul Asociației Salariaților din SNP Petrom SA și implicit al membrilor săi (74.475 persoane) a mai fost prejudiciat și cu suma de 12.808.332 euro, pe care Liviu Luca și-a însușit-o odată cu preluarea controlului Elbahold LTD la data de 11 septembrie 2006, provenită din folosirea și traficarea sumei de 90 milioane lei, din fondurile Asociației, obținută de SC PSV Company (fostă SC Petromservice), din patru contracte de împrumut.

AGERPRES