Producători de vinuri româneşti, degustători francezi, ziarişti şi invitaţi s-au adunat la Paris pentru a participa la prezentarea de vinuri româneşti, organizată de Ambasada României împreună cu Organizaţia Internaţională a Vinului.
România este cea de-a şasea producătoare de vinuri din Europa, iar prezentarea de la Paris arată că încă este loc pe piaţa franţuzească, cu toate că Franţa este cel mai mare producător de vinuri din Europa, relatează joi Radio România Actualităţi.
"România este în organizaţia noastră din 1928, deci este unul din membrii cei mai vechi şi, în mod sigur, unul din cei mai influenţi. Ca director general, cred că trebuie să sprijinim ţările din organizaţie să-şi facă cunoscute produsele", a declarat Federico Castelucci, directorul general al organizaţiei.
România este al şaselea producător european de vin şi al cincilea ca suprafaţă de viţă de vie. Deşi momentul nu este tocmai propice, dată fiind criza financiară care afectează întreaga Europă, o prezentare a produselor vinicole româneşti nu poate fi decât de bun augur, după cum a apreciat ambasadorul României la Paris, Bogdan Mazuru.
"Eu am degustat vinuri româneşti foarte bune, cu o structură de calitate. În plus, sunt şi frumos prezentate, mă refer la etichetă, care nu trebuie să fie doar epatantă, ci şi rafinată, după care încercăm să şi vindem vinul, însă nu eticheta îl vinde, desigur, calitatea e primordială", a mai spus directorul prganizaţiei Internaţionale a Vinului.
Ca recunoaştere a dezvoltării sectorului vinicol din ultimii 10-15 ani, Bucureştiul va găzdui anul viitor, între 3 şi 7 iunie, Congresul Mondial al Vinului.