Chiar dacă şi-a dorit să devină arheolog şi a studiat 14 ani vioara, Roxana Moldovan, vicepreşedinte ABN Amro Bank, are în spate 34 de ani de muncă în sistemul bancar şi se poate mândri cu realizări importante pe plan intern şi extern.
„Din momentul în care am început activitatea la bancă şi până astăzi, am considerat tot timpul că tranzacţiile bancare sunt precum piesele muzicale, în care întotdeauna există un dirijor, iar bancherii participanţi performează precum muzicienii dintr-o orchestră. Fiecare ton fals sau concept aplicat greşit poate compromite o operă artistică. Cu cât „muzicienii“ au mai mult talent şi pun suflet în ceea ce fac, cu atât opera este mai muzicală şi place mai mult auditoriului, în cazul nostru – pieţele financiare“, explică Roxana Moldovan modul în care vedea ea activitatea în sistemul bancar.
De-a lungul carierei sale, Roxana a trecut prin toate etapele de activitate dintr-o bancă. Deşi şi-a dorit să studieze arheologia, după modelul unchiului său, Roxana Moldovan s-a angajat iniţial ca simplu operator pentru tranzacţiile de trade finance în Banca Română de Comerţ Exterior (BRCE). În paralel, a urmat cursurile Academiei de Studii Economice, pe care le-a absolvit ca şefă de promoţie. Până a ajuns vicepreşedinte la ABN Amro Bank a învăţat şi şi-a adus permanent contribuţia la dezvoltarea sistemului bancar românesc. „Am făcut parte din diverse comisii bancare organizate de Banca Naţională a României, unde am contribuit substanţial la Regulamentul Ordinului de Plată, Regulamentul privind Cambia şi Biletul la Ordin. De asemenea, am colaborat cu Institutul Naţional de Statistică şi Institutul Bancar Român la întocmirea unui dicţionar de termeni bancari“, îşi aminteşte Roxana Moldovan.
De la intermedierea unor tranzacţii cu vapoare, ţiţei şi produse derivate, produse metalurgice sau alte servicii de intermediere financiară în diferite segmente ale economiei româneşti, Roxana Moldovan a ajuns să se ocupe de tranzacţii din ce în ce mai complexe: „Am susţinut echipa de pieţe de capital de la Londra la obţinerea mandatelor şi emisiunilor de eurobonduri în valoare de un miliard de euro pentru Primăria Generală a Capitalei şi pentru Banca Comercială Română. Împreună cu echipa băncii (ABN Amro Bank), am reuşit ca prin consultanţa oferită Primăriei, aceasta să poată obţină un rating internaţional de credit suveran la acea vreme (BB+), acest eveniment fiind primul business de acest gen din România.“
Printre mentorii săi se numără Ioan Prunduş şi Emil Radu, actualmente aflaţi în top managementul de la Mindbank, şi, bineînţeles, fostul ei şef de la The Chase Manhattan Bank, Nicolae Dănilă, care acum este directorul general executiv al BCR. „Am reuşit să construim în România o franşiză unică de tranzacţii structurate şi afaceri corporatiste care au constituit modele pentru băncile care au intrat pe piaţă după 1995“, povesteşte Roxana despre colaborarea sa bună cu Nicolae Dănilă la Chase.
Şi totuşi, cel mai mare câştig pe care l-a avut în carieră se leagă de faptul că a avut ocazia să cunoască oameni şi situaţii, „să lucrez în echipe globale şi chiar să conduc astfel de echipe. Am învăţat să reacţionez ca un bărbat în situaţii limită, pentru a nu rata momente sau situaţii“, explică bancherul pentru care secretul succesului este existenţa unei laturi umane în tot ceea ce intreprinde.
Carte de vizită
• 2002 – prezent – vicepreşedinte ABN Amro Bank
• 2000 – 2002 – vicepreşedinte Raiffeisen Bank
• 1999 – 2000 – senior relationship manager Citibank
• 1990 – 1999 – senior relationship manager The Chase Manhattan Bank
• 1972 – 1989 – trade finance specialist BRCE