"Sunt profund indignat de evenimentele care au avut loc în cursul nopţii (de vineri spre sâmbătă), în Piaţa Independenţei" din Kiev, a declarat Ianukovici, citat într-un comunicat, publicat sâmbătă seara.
"Condamn acţiunile care au dus la confruntare şi la suferinţele oamenilor", a adăugat el, afirmând că cei care au recurs la forţă vor fi pedepsiţi.
Uniunea Europeană şi Statele Unite, de asemenea, au condamnat violenţele împotriva manifestanţilor din Kiev.
"Statele Unite condamnă violenţa autorităţilor guvernamentale împotriva manifestanţilor paşnici, la Kiev", a afirmat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Jen Psaki.
"Violenţa şi intimidarea nu ar trebui să aibă loc în Ucraina de astăzi", a adăugat ea, îndemnându-i pe liderii ucraineni să "respecte drepturile poporului lor la libertatea de reuniune şi de exprimare".
Aceste drepturi sunt "fundamentale pentru o bună sănătate a democraţiei şi pentru respectarea valorilor universale, de care depinde parteneriatul Statelor Unite cu Ucraina", a subliniat Psaki.
"Vom continua să susţinem aspiraţiile poporului ucrainean la o democraţie europeană prosperă. Integrarea europeană esta calea cea mai sigură pentru a ajunge la dezvoltarea economică şi consolidarea democraţiei în Ucraina", a apreciat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane.
Anterior, şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton şi comisarul UE pentru Extindere şi Politică de Vecinătate Stefan Füle au afirmat, într-un comunicat, că folosirea "nejustificată a forţei este împotriva principiilor faţă de care toţi participanţii de la summitul de la Vilnius, inclusiv preşedintele ucrainean, şi-au exprimat adeziunea".
Preşedintele Viktor Ianukovici a renunţat, săptămâna trecută, la negocierile Ucrainei în vederea semnării acordului de asociere cu UE. Această decizie a dus la organizarea unor manifestaţii proeuropene în mai multe oraşe din Ucraina.
Liderii opoziţiei ucrainene au cerut, vineri seară, demisia lui Ianukovici, după refuzul acestuia de a semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană.
Ulterior, forţele de ordine au intervenit în Piaţa Independenţei din Kiev, unde aproximativ 1.000 de manifestanţi rămăseseră în urma protestelor de vineri.
"Manifestanţii au fost dispersaţi cu brutalitate, zeci de persoane fiind rănite, iar alte zeci fiind reţinute", a declarat deputatul Andrei Şevcenko.
SURSA: Medifax