Nicolae Ciucă, despre 10 august 2018: Nu trebuie să uităm niciodată acele momente negre
Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului şi al PNL, aminteşte că astăzi, 10 august, se împlinesc şase ani de la un moment negru în istoria României.
Este vorba despre protestele din Piaţa Victoriei şi modul în care Jandarmeria a intervenit, în mod disproporţionat, împotriva oamenilor strânşi în faţa Guvernului.
Nicolae Ciucă a subliniat că ziua de 10 august 2018 a demonstrat cât de importantă este apărarea democrației și a dreptului la liberă exprimare în fața oricărui regim care încearcă să suprime vocea oamenilor.
El a menționat că aceste momente negre din istoria recentă nu trebuie uitate niciodată și că trebuie făcut tot posibilul pentru ca asemenea evenimente să nu se mai repete.
De asemenea, a afirmat că 10 august 2018 rămâne un moment simbolic, în care românii au arătat că se pot mobiliza pentru a apăra justiția de asaltul politic coordonat de conducerea de atunci a PSD, al cărui lider era Liviu Dragnea.
Nicolae Ciucă a adăugat că reacția disproporționată a forțelor de ordine împotriva celor care protestau pașnic a afectat grav încrederea cetățenilor în instituțiile statului la acea vreme.
Preşedintele PNL a subliniat necesitatea de a continua construirea unui stat în care fiecare cetățean să fie respectat și ascultat de autorități, iar justiția să fie funcțională, eficientă și dreaptă.
Cetăţenii şi-au pierdut încrederea în instituţiile statului din acea vreme
„Ziua de 10 august 2018 ne-a arătat cât de importantă este apărarea democrației și a dreptului la liberă exprimare în fața oricărui regim care încearcă să suprime vocea oamenilor. Nu trebuie să uităm niciodată acele momente negre din istoria recentă și trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca asemenea evenimente să nu se mai întâmple vreodată.
10 august 2018 rămâne un moment simbolic, în care românii au arătat că se pot mobiliza pentru a apăra justiția de asaltul politic coordonat de conducerea de atunci a PSD.
Reacția disproporționată a forțelor de ordine împotriva celor care își exercitau pașnic dreptul de a protesta a dat o lovitură gravă încrederii cetățenilor în instituțiile statului la acea vreme.
Trebuie să continuăm să construim un stat în care fiecare cetățean știe că este respectat și ascultat de către autorități și că justiția este una funcțională, eficientă și dreaptă”, a scris liderul liberalilor pe pagina sa de Facebook.
Reamintim că şaisprezece persoane au fost trimise în judecată în Dosarul 10 August.
Printre acestea, se numără şi:
- fostul adjunct al directorului general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB), Laurențiu Cazan,
- fostul inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoș,
- fostul prim-adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Cătălin Sindile.
În urma incidentelor din 10 august 2018, 433 de persoane au fost rănite.