Violeta Alexandru a mințit. Marcel Ciolacu răbufnește: Mai bine ar fi preocupată de creșterea pensiilor

Liderul Interimar al PSD, Marcel Ciolacu a răbufnit la adresa ministrului Muncii, Violeta Alexandru, după ultimele afirmații făcut de aceasta. Ciolacu consideră că Alexandru ”este doar o mincinoasă care dezinformează”.

Într-o postare de pe pagina personală de facebook, Marcel Ciolacu clarifică situația. Potrivit liderului interimar al PSD, social democrații o susțin pe Gabriela Firea la cursa pentru Primăria Capitalei și nicidecum nu au abandonat-o așa cum susținea ministrul Muncii.

„Candidatul PSD la Primăria Capitalei este Gabriela Firea. Ea va câștiga aceste alegeri și are toată susținerea mea și a partidului.

Violeta Alexandru este doar o mincinoasă care dezinformează. Mai bine ar fi preocupată de creșterea pensiilor și mărirea alocațiilor. Dar nu e în stare de absolut nimic!”, scrie Ciolacu pe Facebook.

”Probleme Gabi”?

Reacția acidă a lui Ciolacu survine după ce, anterior, Violeta Alexandru a publicat pe Facebook o imagine cu un chestionar dintr-un sondaj al PSD.

Se pare că în sondaj, în locul Gabrielei Firea, variantele pentru Primăria Capitalei din partea PSD erau Cozmin Guşă, Vasile Dîncu şi Robert Negoiţă.

„Când propriul tău partid începe să facă sondaje prin oraș să testeze alți candidați #problemegabi? Cu ea sau fără ea, Bucureștiul scapă de PSD la toamnă”, a scris ministrul Muncii.