Liderul PNL București a declarat la un post de televiziune că preferă pentru alegerile locale din acest an o listă de candidați competenți, spre deosebire de social-democrați care au ales „o listă de vedete”. Violeta Alexandru punctează faptul că a mizat pe generația de 40-45 de ani pe aceste liste, pe oameni care și-au construit o carieră pe munca lor.
„PSD a preferat o listă de vedete, eu prefer o listă de oameni competenţi. PSD mizează pe modul în care aceste personalităţi sunt recunoscute într-un domeniu sau altul, eu mizez pe competenţă, pe seriozitate, pe generaţia 40-45 de ani, oameni integri, care şi-au construit o carieră pe munca lor. Sunt conştientă că suntem într-o competiţie în care avem vedete şi personalităţi care nu au nicio legătură cu administraţia şi o parte din colegii mei care au fost vocile opoziţiei, care au făcut faţă jignirilor şi umilinţelor pe care PSD le-a practicat în Consiliul General”, a declarat, Violeta Alexandru, miercuri seară, într-o emisiune la Realitatea Plus.
Ca persoană care a lucrat atât în sectorul privat cât și cel public, Violeta Alexandru consideră că oamenii propuşi de PNL pentru funcţiile de consilieri locali sunt ”oameni asumaţi, oameni care ştiu ce au de făcut”.
„E foarte important, vă spune un om care a lucrat şi în sectorul privat şi în sectorul public, dacă nu ai luat decizii în sistemul public, dacă nu ştii să administrezi, să faci management, tu poţi să fii foarte bine intenţionat, dar nu ai rezultate în ceea ce vei face pentru că nu cunoşti administraţia”, a adăugat liderul PNL Bucureşti, după cum transmite news.ro.
Cerințele speciale pentru aceste alegeri
Potrivit AEP, cerinţele speciale în perioadă de pandemie pentru spaţiile desemnate votului: asigurarea igienizării şi dezinfectării spaţiilor, asigurarea marcajelor pentru distanţarea fizică, punerea la dispoziţia participanţilor la procesul electoral a facilităţilor existente la nivelul imobilelor în care sunt organizate secţiile de votare (grupuri sanitare accesibile, igienizate şi dotate cu materialele necesare, aerisire, ventilare, etc.).
S-au luat măsuri pentru ca distanțarea fizică să fie respectată
Pentru a evalua modalitatea de stabilire a fluxurilor astfel încât să poată fi asigurată distanţarea fizică, afluierea/defluirea participanţilor la procesul electoral, precum şi modalităţile de dezinfectare a acestora, informaţiile solicitate de AEP au vizat: numărul cabinelor de votare, suprafaţa sălii de votare, dacă în imobil se află o secţie de votare unică sau un centru de votare, exteriorul imobilului, suprafaţa zonei de acces, grupul sanitar, aerisirea/ventilaţia.