„Suntem gata de acum o săptămâna cu ordonanţa de urgenţă, dar ordonanţa trebuia să treacă toate etapele de avizare, inclusiv avizul Consiliului Economic şi Social şi Consiliul legislativ. Subiectul suscită într-adevăr un larg interes, în perioada ultimelor zile, noi aflându-ne în circuitul de avizare, au mai venit o serie de comentarii şi completări.
Vreau să subliniez pentru cei care în spaţiul public au precizat că nu avem cadrul legal pentru plata părinţilor. Ministerul Muncii efectuează, în acest moment, plăţi pentru toate situaţiile în care, în baza avizului epidemiologic eliberată de DSP, o unitate şcolară în integralitate sau o clasă se află în situaţia de a gestiona un focar COVID, avem în plată, avem în gestionare această situaţie.
Noi, practic, acum extindem sfera de aplicabilitate a Ordonanţei 147 pe 2020 ca urmare a ordinului comun al ministrului Educaţiei Naţionale şi al ministrului Sănătăţii, acest ordin prevăzând cele trei scenarii despre care s-a discutat în spaţiul public. Ca urmare a ordinului apărut ulterior Ordonanţei, venim să completăm Ordonanţa pentru a avea cadrul legal în vederea acoperirii situaţiilor părinţilor copiilor care învaţă în scenariul 2 şi 3”, a transmis Violeta Alexandru la începutul şedinţei de Guvern.
Conform celor spuse de Violeta Alexandru, ministerul Muncii a gestionat în această perioadă toate situaţiile apărute, dar, ca urmare a ordinului celor doi miniştri, trebuie completat cadrul legal aprobat la momentul respectiv cu scenariile 2 şi 3.
Câți bani vor primi părinții care stau acasă cu cei mici
Potrivit ministrului, părinţii copiilor care învaţă în unităţi care funcţionează în scenariile 2 şi 3 vor putea beneficia de indeminizaţie de 75 % din salariu, completările legislative urmând a intra în şedinţa de Guvern.
„Ştiu exact, în zona de competenţă a Ministerului Muncii, ce trebuie făcut pentru părinţii copiilor cu vârsta de până la 12 ani înscrişi în unităţile de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară, intrate în scenariile 2 şi 3. Imediat după ce comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă au decis trecerea şcolilor din anumite localităţi, inclusiv din Bucureşti, în scenariul 2 (prezenţa la cursuri alternativ cu învăţământ în sistem online) sau în scenariul 3 (toate cursurile în sistem online) am iniţiat completări la cadrul legal existent pentru a putea acorda, şi în aceste cazuri, zile libere plătite (cu 75% din salariul brut dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut) pentru un părinte.
Deja reglementasem şi gestionăm situaţia părinţilor din şcolile în care se descoperă un focar covid, certificat de o anchetă epidemiologică”, a anunţat Violeta Alexandru.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea.