Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunţat luni seara că începe un demers de înrolare a tuturor angajaţilor plătiţi/angajaţi de statul român (direct sau sub forma patronatului) în REVISAL.
„Am comunicat Inspecţiei Muncii decizia mea de a începe acest proiect ambiţios, pe care o să îl urmăresc, etapă cu etapă. Acum în REVISAL sunt 1,4 milioane de angajaţi contractuali (prin contract de muncă) la entităţi „de stat”. „De stat”= instituţii publice sau entităţi private controlate de stat. REVISAL/REGES + ANFP + militarizate, ar da 1.700.000.
”Imaginea totală a celor ce muncesc”
La Ministerul Finanţelor este o situaţie foarte utilă: Posturi ocupate în sectorul bugetar (acolo sunt 1.200.000).
Toate aceste date sunt utile, dar trebuie să avem o singură sursă, interogabilă şi actualizată constant cu toate informaţiile necesare care să ne dea imaginea totală a celor care muncesc.
Conform ultimului raport de guvernanţă corporativă, legislaţie parţial anulată de Partidul Salvaţi Deţinuţii (ca să pierdem urma acestor entităţi) Administraţia centrală e proprietara a 225 de întreprinderi care însumează 180.000 de angajaţi, iar administraţia locală e proprietara a 1.250 de întreprinderi care însumează 100.000 de angajaţi.
”Nu va fi ușor”
Acestora li se adaugă peste 135.000 de funcţionari publici şi circa 9.000 de demnitari (7.000 sunt doar primarii şi viceprimarii celor aproape 3.300 de localităţi)”, a scris Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acesteia, în REVISAL/REGES nu se regăsesc structurile „militare”, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Pază şi Protecţie, serviciile secrete.
„Nici persoanele angajate prin contract de management prin şi mandat de reprezentare şi, personal, nu văd de ce nu ar fi. Ca să ajung acolo unde mi-am propus, anume ca REVISAL/REGES să devină Registrul Electronic al Forţei de Muncă Angajate (REFORMA) din România şi care să cuprindă şi sistemul privat, dar şi pe cei plătiţi, într-o formă sau alta, din bani publici nu va fi uşor.
”Schimbare de mentalitate”
Sunt legi de schimbat. Mai este şi o schimbare de mentalitate. România nu ştie, cu certitudine, cine e angajat şi mai ales câte persoane plătim din bani publici. Trebuie muncit şi pus la punct un unic punct – sursă pentru toate date despre forţa de muncă din România. M-am decis să mă apuc de treabă. Şi aici”, a explicat ministrul Muncii, potrivit Agerpres.
Aceasta a adăugat că toţi angajaţii din România, toţi funcţionarii, toţi demnitarii, toţi cei cu contracte de management, toţi cei cu mandate de reprezentare indiferent de unde, de cine şi cum sunt plătiţi vor fi în această evidenţă.
„Şi în baza de date facem o bifă: fonduri publice. Ca să ştim cine e plătit din banul public. Cele 4,5 milioane de angajaţi din privat merită să ştie asta. Începem!”, a precizat Violeta Alexandru.