Violeta Ciurel, actualul CEO al AXA Life Insurance România, va prelua de la 1 iulie funcţia de preşedinte al Consiliului Director al AXA Insurance Ungaria. Ea îi va urma în funcţie lui Jacques Maire, care se va reîntoarce la Paris, după ce a condus timp de trei ani operaţiunile AXA din Ungaria.
Cu peste 20 de ani de experienţă în domeniul financiar, atât teoretică, în plan didactic, cât şi practică, în România şi Olanda, Violeta Ciurel s-a alaturat AXA Group în septembrie 2010, în calitate de CEO al AXA Life Insurance România. Ea va continua să-şi exercite aceasta funcţie alături de noua poziţie de preşedinte al Consiliului Director al AXA Insurance pe care o va deţine în Ungaria.
Noua funcţie care va fi deţinută de Ciurel vine ca o recunoaştere şi apreciere a performanţei realizate de divizia românească de business a AXA, la un an de activitate pe piaţa din România, spune asigurătorul.
Mai exact, pentru rezultatele deosebite obţinute în ciuda condiţiilor economice dificile şi a unei pieţe rigide cu care AXA a trebuit să se confrunte după lansarea sa în România.
„Desemnarea mea în funcţia de preşedinte al Consiliului Director al AXA Insurance Ungaria mă bucură şi mă onorează. Ungaria este o piaţă plină de provocări, dar eu sunt foarte motivată. Se spune că vei avea parte întotdeauna de oportunităţi mari şi succes în afaceri dacă nu te sperie disciplina şi munca organizată. Am încredere că şi colegii de la AXA Insurance Ungaria vor da dovadă de aceste calităţi şi sunt convinsă că eforturile noastre cumulate vor da roade”, a afirmat Violeta Ciurel.
Pe piaţa din Ungaria, compania este prezentă prin AXA Insurance Zrt, AXA Bank Europe SA Hungary Branch, AXA Voluntary & Private Pension Fund, AXA Voluntary Health Fund, AXA Hungary Investment Fund Management, AXA Personal Finance Consulting şi AXA Services.
Grupul AXA este un lider mondial în protecţie financiară. Activităţile AXA se desfăşoară în diverse zone geografice, având operaţiuni majore în Europa, America de Nord şi zona Asia-Pacific. În anul 2011, veniturile (conform IFRS) au însumat 86,107 miliarde Euro.
Grupul AXA a fost creat în 1985 în Franţa ca rezultat al fuziunii companiilor Mutuelles Unies şi Drouot în 1982. Pe parcursul anilor, AXA şi-a extins operaţiunile în America de Nord în 1991 şi în Asia începand cu anul 1995. AXA este, astăzi, prezentă în 58 de ţări, pe toate cele 6 continente, având 101 milioane clienţi, 163.000 angajaţi şi 400.000 acţionari individuali.