Omul de afaceri Viorel Cataramă, care spre surprinderea tuturor a decis să încerce să se infecteze voluntar cu noul coronavirus, spune că a început să aibă deja unele simptome, după ce a fost la Bărbuleşti, în judeţul Ialomiţa.
„Am anumite simptome, sper să nu pățesc nimic. Mi-a crescut temperatura, am oarece apăsare în piept, am nasul înfundat. Nu am aceleași simptome ca acum două zile, îmi dau de gândit. Am ferma convingere că voi depăși, acest virus va intra în mine și va ieși așa cum a intrat. Sunt un bărbat sănătos”, a povestit afaceristul pentru Antena 3.
„M-am dus acolo ca să demonstrez că nu voi păți nimic (…) Statul să ne lase pe noi să muncim”
Cataramă spune că urmează să se testeze în două săptămâni, dar și că „următoarele trei, patru zile sunt decisive”. El a explicat de ce a ales să facă acest gest extrem. Viorel Cataramă se consideră un patriot care-şi riscă viaţa pentru ca România să nu intre în faliment, iar drepturile şi libertăţile oamenilor să nu mai fie suspendate de cei aflaţi la putere.
„Nu m-am testat. Eu sunt un patriot care-și riscă viața pentru ca țara lui să nu falimenteze și pentru ca drepturile și libertățile fundamentale să nu fie suspendate. M-am dus acolo ca să demonstrez că nu voi păți nimic. (…) Stăm degeaba în casă, prăbușim România, degeaba. Acest virus va continua să existe, îl vom lua cu toții și în proporție de 95% nu vom avea nimic. Statul ar trebui să se ocupe doar de persoanele vulnerabile și să ne lase pe noi să muncim”, a mai povestit Cataramă.
Omul de afaceri a comentat şi subiectul dosarului penal care a fost deschis pe numele său, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, scrie antena3.ro.
„Dacă pentru o îmbrățișare trebuie să fac pușcărie, așa să fie. O să o scoatem din pământ și pe Regina Maria care a făcut ce am făcut eu și o băgăm în pușcărie. Situația este extrem de gravă. Nu putem să mai falimentăm România. Nu putem să rămânem nepăsători”, a mai declarat Viorel Cataramă.