Viorica Dăncilă spune că a anticipat votul Olandei de neacceptare a României în Spațiul Schengen. Fostul premier a pus acest lucru pe seama experienței și intuiției sale.
Viorica Dăncilă consideră „de neacceptat” votul Olandei cu privire la refuzul intrării României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Fostul premier a spus, în cadrul unei intervenții la Antena 3 CNN, că pune acest lucru pe seama experienței, dar mai ales a intuiției sale.
A anticipat votul Olandei
Viorica Dăncilă spune că a prevăzut faptul că Olanda va vota împotriva primirii României în Spațiul Schengen.
„În urmă cu câteva ore, în studioul Antena 3 CNN am ținut să transmit un mesaj pe subiectul aderării la spațiul Schengen. Am reafirmat cu acea ocazie că se impune, la toate nivelurile, să se intensifice eforturile și să se cristalizeze o voce congruentă, fermă, care să transmită răspicat faptul că România nu mai este dispusă la niciun fel de compromis cu privire la aderarea la Schengen, un drept legitim al nostru, ca membru al Uniunii Europene, pentru care, tehnic vorbind, îndeplinim condițiile de 11 ani”, a scris aceasta joi seară pe Facebook.
Pune pe seama intuiției
Fostul premier a pus abordarea acestui subiect, care nu se regăsea în desfășurătorul emisiunii, pe seama intuiției și a experienței sale. Aceasta a spus că votul Olandei este „de neacceptat” și că a creat „răspuns simetric” din partea României.
„Preț de o oră mai târziu, Parlamentul olandez a adoptat o rezoluție prin care, în mod absolut nejustificat, așa cum a procedat ani de-a rândul, încă o dată, spulberă practic visul României de a adera la spațiul Schengen. De ce am simțit nevoia să readuc în atenție un subiect despre care nici măcar nu era pe agenda emisiunii? Intuiție? Posibil. Experiență? În mod sigur. Este de neacceptat și este vital să ne recăpătăm demnitatea ca stat, iar decidenții României să înțeleagă că a venit vremea ca țărilor neprietenoase să le transmitem un mesaj clar în sensul în care nu ne cumpărăm un dept legitim, așa cum este accesul la spațiul Schengen și începând din acest moment vom avea un răspuns simetric”, a mai scris Viorica Dăncilă.
Premierul olandez Mark Rutte a declarat în Parlamentul de la Haga că România și Bulgaria nu sunt pregătite pentru a intra în Spațiul Schengen deoarece trebuie analizate evaluările MCV și cele privind Sistemul de Informații Schengen.