Ieri, 9 mai, premierul Viorica Dăncilă s-a aflat în vizită la Cluj, unde s-a întâlnit cu liderii locali din PSD și a vizitat Spitalul de Oncologi și Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj.
Din cauza protestatarilor care o așteptau, Dăncilă a fost nevoită să își schimbe programul de multe ori, încercând să-i evite, însă nu a reușit acest lucru. Vizibil afectată de cele întâmplate, Viorica Dăncilă a precizat că felul în care s-au manifestat aceștia, demonstrează că ei nu au niciun fel de argumente în realitate.
„Democraţia presupune opinii divergente. Asta este democraţia, dar modul în care acţionează, modul în care se manifestă nu îi reprezintă pe români. Această manifestare violentă, aceste lucruri urâte, jignirile, arată că de fapt nu au alte argumente. Eu consider că violenţa este atributul oamenilor slabi, care nu au proiecte şi nu au ce să spună românilor, şi atunci se manifestă cum aţi văzut. Dacă sunt nemulţumiţi de ceva pot să aducă în opinia publică orice lucru pe care ei îl consideră greşit, dar ca să vii şi să jigneşti, să ţipi şi arunci acest lucru nu le face onoare. Ar trebui dânşii să îşi revizuiască comportamentul, pentru că ceea ce fac acum este transmis probabil de mai multe televiziuni”,a comentat premierul.
Întrebată despre summitul de la Sibiu, aceasta a recunoscut că și-ar fi dorit să fie prezentă, dar nu s-a putut fiindcă „președintele nu a vrut acest lucru.
„Referitor la summitul de la Sibiu, am considerat că pentru noi preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene e un obiectiv de ţară şi că toate instituţiile, toate forţele politice trebuie să mergem în aceeaşi direcţie, pentru că e o oportunitate pentru noi. Şi având în vedere că premierul e cel care deţine preşedenţia Consiliului Uniunii Europene, să vorbim şi despre realizările noastre. Pentru că avem realizări foarte, foarte bune, 90 de dosare legislative, în timp ce Bulgaria a avut 43 în 6 luni, iar Austria a avut 53 de dosare. Noi, într-o perioadă mult mai scurtă, de la mijlocul lunii ianuarie şi până în aprilie, am reuşit să închidem multe dosare grele. De exemplu, directiva de gaze, care se afla pe masa de lucru europeană de 4 ani”, a accentuat Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă a efectuat o vizită la Cluj cu ocazia Zilei Europei. Viorica Dăncilă a fost însoţită de ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi a vizitat Spitalul de Oncologie şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”. Înainte, premierul Viorica Dăncilă s-a întîlnit cu liderii locali ai PSD, potrivit Adevarul.ro.