Potrivit surselor, vizat ar fi Cristian Mărculescu, șeful Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) din Ministerul de Interne, serviciul secret al ministerului. Acesta ar urma să fie mutat la Jandarmerie, însă nu se cunoaște încă pe ce poziției, anunță G4Media.
Cristian Mărculescu se află din iulie 2017 la conducerea Direcției Generale de Protecție Internă din MAI, acesta fiind pus în funcție de premierul de la acea vreme, Mihai Tudose.
Absolvent al Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Mărculescu a îndeplinit anterior funcţii de execuţie şi de conducere în cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă. El a mai fost șef DGPI în 2016.