Viorica Dăncilă a declarat în plenul reunite că majorarea salariilor este calea pe care trebuie să meargă, susţinând că în 2020 salariul minim net pe economie va depăşi 300 de euro.
"Vreau că românii să aibă salarii cât mai apropiate de cele din Uniunea Europeană. Majorările salariale de anul trecut au redus cu 70% numărul medicilor care îşi depun dosare pentru plecarea din ţară. Această e calea pe care trebuie să mergem, să creştem salariile. În 2020, salariul minim net pe economie va depăşi 300 de euro", a susţinut Dăncilă.
Ea a spus că trebuie continută, de asemenea, majorarea punctului de pensie, iar inechităţile trebuie eliminate printr-o nouă lege a pensiilor, potrivit News.ro.
În discursul său, Dăncilă s-a referit şi la reformarea administraţiei: "Suntem o ţară cu una dintre cele mai bune infrastructuri de IT din lume. Vreau că cele mai multe tranzacţii şi depuneri de documente să se facă prin mijloace online. Am în vedere reducerea birocraţiei prin simplificarea sistemului fiscal, reducerea sau comasarea numărului de taxe plătite. Am în vedere maxim 50 de taxe cu aplicare generală şi cât mai curând posibil".