Premierul Viorica Dăncila și preşedintele UDMR s-au întâlnit luni dimineaţa la sediul Guvernului. Dăncilă are nevoie de susţinere în Parlament şi ar face orice ca să obţină sprijinul maghiarilor.
Premierul Viorica Dăncila și liderul UDMR, Kelemen Hunor, s-au întâlnit luni dimineaţă la sediul Guvernului. Cei doi au discutat despre susţinerea Cabinetului Dăncilă în Parlament. Potrivit unor surse, PSD ar fi dispus să cedeze UDMR un post de conducere la Banca Naţională în schimbul voturilor din Parlament.
Kelemen Hunor a confirmat întâlnirea avută cu premierul Dăncilă şi spune că a discutat cu aceasta şi despre situația tensionată de la Cimitirul Eroilor din Valea Uzului, judeţul Harghita, cât și despre nemulțumirile ridicate de liderii UDMR vizavi de Codul Administrativ.