Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a susținut că şansele moţiunii de cenzură sunt mai mari decât la celelalte moţiuni de după decembrie 2016, susţinând că, până în acest moment, se poate baza pe 214-215 voturi, „nu foarte departe” de cele 233 necesare pentru a trece moţiunea, iar negocierile individuale vor continua „până în ultima zi”.
„Şansele sunt mai mari decât la toate moţiunile de cenzură depuse după decembrie 2016. Am reuşit un parteneriat între cinci formaţiuni politice, alături de PNL fiind USR, PMP, Pro România, UDMR. (…) Am purtat negocieri cu toate grupurile parlamentare, mai puţin PSD şi ALDE, care au luat decizia să nu voteze moţiunea de cenzură şi atunci strategia de negociere cu PSD şi ALDE este o negociere individuală, am implicat nu numai echipele oficiale de negociere, dar şi parlamentari individuali. (…) Până acum suntem, pe calculele pe care le avem, pe un scor nu foarte departe de cele 233 de voturi necesare, în momentul de faţă ne bazăm pe 214 – 215 voturi, în condiţiile mobilizării exemplare a tuturor parlamentarilor care sunt implicaţi în susţinerea moţiunii de cenzură. Continuăm până în ultima zi cu negocierile individuale. În ceea ce priveşte PNL, noi suntem implicaţi total în acest efort de negociere, sperăm să dea rezultate”, a afirmat Orban la B1 TV.
El a susţinut că nemulţumirea parlamentarilor PSD şi ALDE este foarte mare şi nu o vor pe Viorica Dăncilă premier.
„În ceea ce priveşte PSD, mulţi sunt conştienţi că Dăncilă, practic, va fi aleasă preşedinte PSD, pentru că are poziţia de premier şi capacitatea de a determina foarte mulţi oameni care nu au încredere în ea ca lider. Acum spun cinstit: ce lider e Dăncilă? Dăncilă a fost adusă în special pentru că era extrem de ascultătoare la Liviu Dragnea. Nu a fost niciodată un lider marcant în PSD, dar se vor trezi cu Dăncilă preşedinte. Vă daţi seama, Dăncilă preşedinte la PSD? În cazul în care rămâne premier este foarte puţin probabil să degaje o concurenţă importantă”, a apreciat liderul PNL.
Orban a spus că sunt foarte mulţi parlamentari social-democraţi care înţeleg că dacă rămân în actuala formulă, cu Dăncilă premier, şi dacă aceasta va fi aleasă şi preşedinte al partidului, „PSD va suferi cumplit”.
„Gândiţi-vă că jumătate dintre actualii parlamentarii PSD nu se vor mai alege, cariera lor politică se termină. Foarte mulţi primari PSD vor avea şansa foarte mică de a se realege, chiar dacă rămâne legea cu alegerea într-un singur tur, pentru că nu vor avea un suport de credibilitate politică”, a mai susţinut Orban.