Viorica Dăncilă începe o vizită în SUA, care va avea şi o "componentă economică puternică" şi unde vor fi prezentate investitorilor americani oportunităţile de afaceri din România.
Viorica Dăncilă începe o vizită în SUA, care va avea şi o „componentă economică puternică” şi care va constitui totodată „un bun prilej pentru a fi prezentate investitorilor americani oportunităţile de afaceri din România”.
Potrivit programului oficial, premierul va avea o întrevedere cu Steven Fulop, primarul orașului Jersey dar și cu Ezra Friedlander, președintele Comisiei de Comemorare a Acordului de Pace de la Camp David între Egipt și Israel (sediul Misiunii Permanente a României la ONU).
Dăncilă se va întâlni și cu conducerea Băncii Mondiale dar va purta discuții și cu președintele Consiliul de Administrație al American Jewish Committee (AJC), David Harris. Ea va participa la Dialogul liderilor pe tema răspunsurilor strategice pentru combaterea terorismului iar un alt moment important pe agenda de lucru va viza „Gala Dinner” oferită de Arthur Schneier Rabinul Șef al SUA.