Începând cu sfârșitul lunii mai, când Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare, Viorica Dăncilă taie și spânzură în PSD, după bunul plac. Sau mai bine zis după placul grupului său de consilieri, unii dintre ei bănuiți a fi foști ofițeri de informații. Cert este că actualul premier are zilele numărate în funcția pe care o deține acum. Iar aliații săi din Guvern știu acest lucru și încearcă să-și clădească un drum solid spre Palatul Victoria.
Conform mai multor surse politice, Viorica Dăncilă este coordonată astăzi de Florea Voinea, cunoscut mai mult ca Ică Voinea. Acesta este și partenerul de afaceri al soțului său, om de bază la OMV Petrom. Voinea a deținut de-a lungul timpului mai multe funcții importante, printre care și cea de director al trustului INTACT, fiind unul dintre apropiații lui Dan Voiculescu. Despre cine este Ică Voinea în detaliu puteți citi AICI.
În anturajul premierului se mai află și Radu Negulescu, fost membru al echipei care s-a ocupat de campania online a lui Klaus Iohannis, dar și Anton Pisaroglu, consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă, fost partener de afaceri cu celebrul Frank Timiș.
Negulescu este apropiat de Carlo Burci, fiul lui Cristi Burci, patronul Adevărul, Click și Prima Tv. De aici și probabil interviurile premierului la publicația respectivă. Cei doi au împreună și o firmă, așa că nu este exclus ca împreună să coordoneze parte din campania electorală pentru alegerile prezidențiale pentru Viorica Dăncilă.
Pisaroglu este partener de afaceri cu Alan Blaine Stone, ofițer al National Security Agency (NSA), care a înființat în București o firmă de intelligence. Firma respectivă ( H5), are un blog găzduit tot de publicația Adevărul.
Toată lumea discută despre momentul în care Viorica Dăncilă își va da demisia de la Palatul Victoria, de bunăvoie sau silită de cetățeni. Un moment cheie îl constituie mitingul de pe 10 august, când se preconizează că un număr mare de oameni va pune foarte multă presiune pe Guvern și se va încerca preluarea puterii, chiar înainte de prezidențiale.
Ei bine, că scaunul actualului premier se clatină o știe toată lumea. Cine vine în loc? Conform unor surse politice, locul lăsat liber de Dăncilă este promis atât lui Eugen Teodorovici, cât și lui Mihai Fifor. Între cei doi se dă un război rece și ambii încearcă să-și construiască o imagine cât mai solidă. Odată cu preluarea portofoliului de la MAI, în plin scandal, actualul vicepremier speră să fie el cel ales de grupul care o sprijină pe Dăncilă. Doar că și ministrul Finanțelor a primit promisiuni similare.
Să fie Fifor sau Teodorovici în locul Vioricăi? Niciunul. Planurile pentru Guvern sunt cu totul și cu totul altele.
VA URMA.