Viorica Dăncilă a postat marți seară un mesaj pe internet prin care demonstrează că starea sa de spirit nu fost afectată foarte tare, în urma insucceselor majore din 2019. În campania electorală pentru alegerile prezidențiale, fostul premier a fost umilită în public în mai multe ocazii, în unele dintre ele chiar de către colegii de partid.
Anul care se încheie nu a fost unul tocmai fericit pentru Viorica Dăncilă. A ajuns președinte al PSD, după condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea, de la finele lui mai, pentru ca apoi să se angajeze într-o neverosimilă campanie electorală pentru funcția de Președinte.
Asta deși stătea foarte prost în sondaje și mulți specialiști și-au exprimat părerea că nu va intra nici în turul doi al prezidențialelor. Dacă până în acest moment se poate vorbi de realizări, pe final de an a venit și reversul medaliei.
Înfrângere istorică
PSD, sub conducerea Vioricăi Dăncilă, a înregistrat o înfrângere istorică în alegerile prezidențiale, motiv pentru care fostul premier a și pierdut conducerea partidului.
Mai mult decât atât, campania electorală în care a participat a ieșit foarte prost pentru Viorica Dăncilă candidatul PSD fiind umilit în public în mai multe ocazii, în unele dintre ele chiar de către colegii de partid.
”E proastă, dar e proasta noastră”, ar fi spus despre Dăncilă chiar Claudiu Manda, partenerul de viață al Olguței Vasilescu, cea care a fost șefa de campanie a fostului premier.
Umilință totală
Și, pentru ca umilința să fie totală, Dăncilă a pierdut alegerile în fiefuri tradiționale ale PSD, inclusiv județul Dolj, de care se ocupă Claudiu Manda, ceea ce a i-a făcut pe specialiști să vorbească despre non-combatul unor organizații județene social-democrate, care au refuzat să susțină candidatul partidului.
Mai mult decât atât, după înfrângerea umilitoare din alegerile prezidențiale și pierderea șefiei PSD, numele Vioricăi Dăncilă a fost vehiculat în dosarul deschis de DNA la organizația PSD Arad, unde mai mulți lideri locali au fost anchetați pentru infracțiunea de trafic de influență.
Mesaj plin de optimism
Cu toate acestea, Viorica Dăncilă arată că toate încercările prin care a trecut în 2019 nu i-au afectat starea de spirit și a postat în Ajunul Crăciunului un mesaj plin de optimism pe pagina sa de Facebook.
”Sfânta sărbătoare a Nașterii Domnului să vă aducă bucurie, pace și căldură în suflet! Crăciun fericit alături de cei dragi și un an nou plin de realizări!”, a scris fostul premier marți seara pe internet.
Puteți vedea mai jos postarea Vioricăi Dăncilă.