Fostul premier şi lider al PSD Viorica Dăncilă regretă atitudinea pe care mulţi colegi de partid au avut-o faţă de ea. Dăncilă spune că se aştepta, după ce a renunţat la conducerea partidului, ca mult mai mulţi colegi să-i telefoneze şi să-i rămână aproape, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

„Chiar după ce mi-am dat demisia, mă așteptam ca mai mulți colegi să telefoneze. Discuții ca între colegi, dar aceste lucruri au fost și în trecut și vor fi și de acum încolo. Când se observă că ai pierdut, rămân foarte puțini alături de mine. Dar acest lucru nu mi s-a întâmplat numai mie. Sunt un om puternic și mă așteptam. Am văzut pe măsură ce se apropiau rezultatele (alegerilor prezidențiale – n.red.)”, a declarat Viorica Dăncilă în emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”.

Trebuia să fiu judecată după omul care sunt, nu după funcţie

Fostul lider social-democrat recunoaşte că au fost şi persoane care i-au rămas alături, oameni care au avut caracter. „Mi-ar fi plăcut ca oamenii să mă judece după omul Viorica Dăncilă”, a mai spus aceasta.

„Da, au fost și oameni care au rămas. Da, mă așteptam să rămână, pentru că le știam caracterul și știam că nu funcția contează, ci caracterul lor. Omul rămâne. Mi-ar fi plăcut ca oamenii să mă judece după omul Viorica Dăncilă, nu după funcția pe care am deținut-o”, a precizat fostul premier.