Viorica Dăncilă a făcut oficial anunțul așteptat de sute de mii de români. Începând cu luna martie, aceștia vor primi chiar și de două ori mai mulți bani.
De la 1 martie, copiii cu vârsta de până în doi ani vor primi o alocație de 300 lei. Aceeași sumă o vor încasa și copiii cu dizabilități, până la 18 ani, măsura urmând să fie aprobată astăzi prin Ordonanță de Urgență.
„Tot de la 1 martie, cuantumul alocaţiei lunare pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani va creşte la 150 de lei. Această sumă va fi acordată şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la finalizarea acestor studii.”
Viorica Dăncilă nu pierde ocazia și lansează un atac la adresa opoziției și a președintelui. Premierul anunță că își dorește ca Iohannis să promulge cât mai rapid Legea bugetului de stat, pentru ca inclusiv alocațiile mărite să poat ăfi plătite.
„Altfel, orice blocaj nu face altceva decât să confirme încă o dată demersul demagogic al Opoziţiei şi al preşedintelui Iohannis în încercarea de a aduna cât mai multe voturi”, a precizat prim-ministrul la începutul şedinţei Executivului.