Viorica de la Clejani a ajuns pe patul de spital
Viorica de la Clejani a ajuns pe patul de spital! Vedeta a suferit o intervenție chirurgicală la piciorul stâng. A fost jumătate anesteziată. Timp de trei ore, cât a durat operația, a văzut tot și a auzit tot.
Procedura medicală a avut loc la Spitalul Universitar de Urgență București, fiind efectuată de dr. Matișan Eugenia. Cântăreața de muzică lăutărească i-a mulțumit din suflet doctoriței, dar și directoarei Cora Pop, Alinei Bobocea și managerului spitalului Cîrstoiu Cătălin, candidatul comun PNL-PSD pentru funcția de primar general al Primăriei Municipiului București (PMB).
Viorica de la Clejani se simte ca-n luna de miere
În prezent, vedeta este în afara oricărui pericol. S-a întors acasă. Acolo, se bucură de iubirea soțului ei și de atenția animalului ei de companie. Se simte ca-n luna de miere pentru că, datorită operației, soțul ei n-o mai solicită pentru treburi casnice. Pe scurt, nu gătește, nu face curățenie, nu face cumpărături, doar se relaxează și se recuperează.
După aceea, va avea mai multe concerte. Primul concert va avea loc în Noaptea de Înviere (5 mai). Va cânta și-n a doua zi de Sfintele Paști. Va mai cânta pe 12 mai și pe 17 mai.
„Spitalul Universitar de Urgență! Ieri am suferit o intervenție chirurgicală la piciorul stâng. Am fost jumătate anesteziată, am văzut tot și am auzit tot timp de 3 ore. Atât a durat operația!
D-na dr. Matișan Eugenia, sunteți extraordinară, d-na director Cora Pop, m-ați făcut să mă simt ca acasă, d-na Bobocea Alina vă mulțumesc, d-le manager Cîrstoiu Cătălin, medic ortoped și candidat la Primăria Capitalei, ați fost alături de mine în tot acest proces. Mă înclin în fața domniilor voastre și vă mulțumesc din inimă! Întâi e Dumnezeu și apoi D-vs-tră!
Acum sunt bine, sunt acasă alături de soțul meu și de cățelușii mei, în luna de miere! Așa mi-au zis domnii doctori: „Stai cuminte, cu piciorul-n sus, nici o treabă prin casă, nici măcar o mâncare să nu gătești, ca să te recuperezi repede!
Așa voi face, că avem treabă, frate:
5 Mai, în seara de Paște, „Concert Smecher” alături de Carmen Chindriș, la Oncești-Maramureș!
6 Mai în Premieră la Vente-Gura Humorului un Mega-Concert!
12 Mai GrillFest- Lagoo Snagov.
17 Mai Beraria H…. și tot așa!Să fim sănătoși că asta este cel mai important! Vă pup! Și aveți grijă de sănătatea voastră!!!”, le-a transmis ea admiratorilor ei pe Instagram.
View this post on Instagram